Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 decembrie 2015
legislative transmission · adoptat tacit
Ioan Chelaru
Discurs
Rog colegii să voteze!
Adoptată cu 79 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, 3 abțineri.
- Punctul 1, Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului
- de a emite ordonanțe.
Declar dezbaterile generale deschise.
Din partea Guvernului României este prezent ministrul pentru relația cu Parlamentul.
Domnule ministru, microfonul 8, aveți cuvântul.
## **Domnul Ciprian Bucur** _– ministru delegat_
_la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Vă rog să-mi permiteți ca, având împuternicirea Guvernului, să prezint plenului Senatului Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Proiectul de lege care se află azi în dezbaterea plenului Senatului a fost elaborat de Guvern în temeiul art. 115 din Constituția României, republicată, care instituie competența Parlamentului de a adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe.
Proiectul de lege pe care îl prezentăm a fost structurat pe zece domenii de abilitare, domenii care nu fac obiectul legilor organice stabilite de art. 73 din Constituție.
Cele zece domenii sunt următoarele: finanțe publice și economie, dezvoltare regională și administrație publică, justiție, muncă și protecție socială, agricultură, dezvoltare rurală și mediu, comunicații și societate informațională, transporturi, cultură, educație și cercetare și, ultimul domeniu, prorogarea sau modificarea unor termene.
În cadrul acestor domenii generale sunt cuprinse materiile ce vor fi reglementate pe calea ordonanțelor ce vor fi emise în baza acestei legi.
În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată, în proiectul de lege se dispune că ordonanțele emise de Guvern vor fi supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la începutul primei sesiuni ordinare a anului 2016, nerespectarea termenului atrăgând încetarea efectelor ordonanței.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.