Constantin Chirilă

„România aproximativă (partea I)”

Onorați colegi, vă rog să-mi îngăduiți să încep această declarație politică printr-o serie de întrebări.

1. Câte instituții publice există în România?

2. Câte hectare irigăm?

3. Câți copii trebuie să meargă la grădiniță anul acesta?

4. Câte spitale la standarde europene nu avem? Domnul

Bazac ne-a spus că trei sunt la standarde europene.

5. Câte procese există pe rolul instanțelor?

6. Câte persoane cu dizabilități trăiesc în România?

7. Câte interpelări parlamentare la care nu avem răspuns

există?

8. Câte calculatoare există în administrația publică?

9. Ce valoare au bunurile confiscate pe teritoriul

României?

10. Ce fonduri de sprijin a primit echipa de liceeni constănțeni care a câștigat concursul de design științific al NASA și Boeing în august 2009, concurs la care au participat peste 1.000 de echipe de copii din întreaga lume?

Sunt întrebări la care mi-am dorit de multe ori să am un răspuns corect, cu două-trei cifre după virgulă, dacă se poate, și nu informații de acum câțiva ani sau din surse incerte. Mai mult, nu consider că este necesar să invităm un ministru la o comisie sau să facem o interpelare pentru a afla astfel de informații. Irosim și din timpul dânșilor și din al nostru pentru a afla, prea des, ceea ce de fapt nu știm și, prea rar, ceea ce știm cu adevărat.

Răspunsurile la întrebările de mai sus ar trebui să fie ușor accesibile.

Cel puțin la fel de important ca modul în care statul administrează banii este modul în care acesta administrează informația. Pentru că unele salarii în sectorul public sunt încă la un nivel scăzut față de poziții cu responsabilități similare din mediul privat, informația ar putea fi utilizată ca monedă de schimb, situație ce ar exceda normalitatea unei democrații.

Continuăm să driblăm cu nonșalanță probleme de fond. Ne zâmbim unii altora și ne spunem că este greu, că nu sunt bani, că avem priorități câte în lună și în stele.

Greu a fost și va fi în continuare. Cui îi mai arde de zâmbit?

Să știm ce gestionăm nu poate fi decât chintesența priorităților. Ar fi bine să începem după alegeri, dar care alegeri?

Există parlamentari care au experiența administrării unor entități private. Îi întreb dacă concepeau să le conducă pe baza unor cifre mai vechi de câteva zile.

Parlamentul, una dintre cele mai tăbăcite instituții, are probabil cel mai transparent, informativ și actualizat site public din România, deci se poate ca informația publică să fie disponibilă aproape în timp real.

Ne dorim ca acest lucru să constituie o bună practică pentru celelalte puteri din stat. Ca să exemplific, cred că ar fi util ca în permanență să vedem care este încărcarea unei instanțe sau lista scurtă a proiectelor asumate de către miniștri sau primari, într-o manieră facilă precum: proiect, sumă, termen de implementare și ce se întâmplă dacă nu se întâmplă. Noi, ca parlamentari, am putea să ne propunem câteva inițiative parlamentare la început de mandat, cu termene de depunere. Nu-i o rușine să lăsăm locul altora dacă nu ne descurcăm. Patru ani înseamnă foarte mult pentru o țară care nu mai are răbdare.