Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2013
committee report presentation · adoptat
Daniel Ionuț Bărbulescu
Discurs
„România are nevoie de o nouă Constituție”
Prin hotărârea plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului de înființare a Comisiei de revizuire a Constituției României s-a făcut primul pas politic concret de răspuns la o necesitate clamată de evenimentele sociale și politice din ultimii ani.
USL a afirmat, încă de anul trecut, că reforma constituțională reprezintă o prioritate a națiunii române, iar principalele teme de dezbatere ale acestui ambițios proiect se vor axa pe următoarele problematici: forma de guvernământ, clarificarea relației dintre președinte și Guvern, modul de alegere a parlamentarilor și, ce este poate cel mai demn de luat în seamă, reorganizarea administrativă.
Estimez că aceste chestiuni solicită munca intensă a Comisiei de revizuire a Constituției pe parcursul lunilor următoare, timp în care să fie consultate opiniile populației, să fie cerute expertize de calitate din partea actorilor naționali și internaționali, să se comunice publicului larg necesitatea revizuirii și actualizării Constituției existente, pregătindu-se procedura legală de consultare a populației și de aprobare corespunzătoare a noului text al Constituției în cadrul unui referendum național.
Noi, clasa politică, trebuie să ne alăturăm efortului acestora și împreună să creăm o lege fundamentală unitară și eficientă, totul în numele interesului românilor.
Chiar dacă poate a fost generat de conflicte politice grave, demersul de înnoire a proiectului constituțional românesc poate avea ca efect final o lege supremă mai bună, cu mai puține ambiguități și de natură a clarifica raportul dintre instituții cu greutate ale statului român, aflate de multe ori pe poziții divergente.
Mizez pe înțelepciunea și maturitatea actorilor politici implicați, care sunt sigur că vor ști să negocieze în numele interesului național, și îmi manifest convingerea că, din 2014 încolo, țara noastră va avea o Constituție nouă, modernă și raportată la realitățile pe care România le traversează astăzi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.