Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2023
Declarații politice · respins
Dan-Constantin Șlincu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară mixtă · poziţional
- Voce
- atribuire echivocă +1 alte voci
Discurs
„România are, prin Guvernul condus de Marcel Ciolacu, o echipă competentă pentru provocările economice și sociale din prezent”
Competența este principalul criteriu de selecție pentru propunerile de miniștri din partea PSD. România nu își mai permite să piardă nicio zi în ceea ce privește atragerea de fonduri europene prin toate programele deschise, astfel încât să genereze investiții la nivelul fiecărei comunități locale, și nici să asiste la dispute politicianiste fără să aducă vreun beneficiu real pentru populație. Acesta este motivul pentru care au fost menținuți miniștrii care au performat în Guvernul Ciucă. Mai mult, noile propuneri sunt persoane care au performat în domeniile de activitate pe care au început deja să le gestioneze.
Formarea noului guvern a însemnat și o schimbare de viziune care pune accentul pe echitate socială și pe dezvoltarea firmelor și producției românești. PSD a lucrat în tot acest timp la definirea programului de guvernare, pentru transpunerea acestei viziuni. Prioritatea absolută pentru următoarele luni va fi finalizarea reformelor din PNRR pentru absorbția banilor europeni.
Pe mine, în calitate de membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, mă interesează în mod direct să adoptăm cât mai repede programele și proiectele legislative ale Guvernului Ciolacu pentru creșterea veniturilor celor care muncesc, în special pentru cei cu venituri mici și medii. Soluțiile sunt simple și trebuie adoptate cât mai rapid și se referă la reducerea impozitării muncii, creșterea salariului minim și măsuri de sprijin și creșterea pensiilor*, astfel încât fiecare român care muncește sau a muncit o viață întreagă să aibă un trai decent în țară, nu în străinătate. Țintele propuse vizează inclusiv salariații din mediul privat: creșterea salariului minim net la 500 de euro și a salariului mediu net la 1.000 de euro.
Salariile mici au fost mult timp prezentate ca principal avantaj pentru investițiile străine în România. Așa s-au dezvoltat