Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2011
other · adoptat
Cristian Rizea
Discurs
România este țara unde nu îți permiți nici să te îmbolnăvești. Așa a decis Guvernul Boc! Învățământul, agricultura, administrația sunt câteva dintre marile domenii care au trecut deja prin trierea portocaliilor. Săptămâna trecută a venit rândul sănătății să urmeze același curs. Din păcate, această măsură lovește în primul rând în categoriile cele mai vulnerabile ale populației.
Premierul Boc se joacă cu viețile românilor din nou, atacând un domeniu atât de vital și cu o adresabilitate masivă în rândul oamenilor. Fără pic de remușcare și cu un tupeu nemărginit, săptămâna trecută, ministrul sănătății a închis 67 de spitale din toată țara.
Urmările nu au întârziat să apară. Doi oameni au murit în fața spitalelor care au fost închise. Evident, au urmat scuzele patetice ale celor din conducerea Ministerului Sănătății, care declarau cu nonșalanță că și în condițiile în care cele două spitale nu ar fi fost închise, cei doi tot ar fi murit, din cauza lipsei de echipament adecvat pentru bolile care au declanșat decesele. Cum rămâne cu personalul specializat care ar fi trebuit să se afle în unitate pentru a asista și a oferi primul ajutor bolnavului? Nu poate fi dezbătută și pusă în discuție boala unui om și motivul pentru care a murit, într-o situație ca aceasta! Trebuie să dezbatem modul în care acest Guvern face reforma în România! Un spital nu poate fi închis definitiv, doar că vrea un anumit ministru! Dacă nu există aparatură necesară și s-a decis închiderea sa, este mai mult decât logic ca o echipă de urgență să rămână în fiecare spital, pentru a evita astfel de situații.
Este inadmisibil ca în mileniul III, într-o țară europeană, să fie desființate spitale! Mă întreb ce se va întâmpla cu oamenii care rămân fără locuri de muncă, la contribuabilii care nu vor mai avea acces la servicii medicale în apropiere și care nu își permit să meargă la spital la zeci sau poate sute de kilometri distanță de casă. Se pare că așa înțelege premierul Boc asigurarea unui „trai decent” românilor: condamnându-i la sărăcie și privându-i de dreptul la o viață sănătoasă!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.