Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Viorel Palașcă
Discurs
„România în pragul prăbușirii economice – Guvernul Boc, în lipsă de soluții”
Ultima parte a anului 2009 a adus concedieri masive în majoritatea domeniilor de activitate, corelate cu reduceri ale producției și sistarea investițiilor. Foarte probabil și anul acesta se va încheia cu un bilanț dramatic din punct de vedere economic. Efectul reacțiilor în lanț a afectat atât economia țării, cât și societatea. Conform unor studii realizate, cea mai parte a românilor susțin că sunt afectați în mod direct de criza economică.
Potrivit Biroului Internațional al Muncii, la nivel mondial, anul trecut rata șomajului a atins cifra record de 6,6%. Conform statisticii ANOFM, la finele lunii decembrie 2009,
rata șomajului în România a ajuns aproape dublă, comparativ cu aceeași lună a anului 2008: 7,8%, față de 4,4%.
Principala problemă cu care se confruntă mediul de afaceri este accesul la finanțare.
În sectorul public au avut loc cele mai drastice ajustări, în primul rând pentru că reformele au fost întârziate cu cel puțin un an. În ciuda faptului că și-a luat obligația, inclusiv prin acordul cu FMI, că va tăia masiv din cheltuielile curente, Guvernul a luat prea puține măsuri în acest sens.
De la învestirea din decembrie 2008 a Guvernului Boc nu a fost luată nicio măsură concretă de stimulare a economiei, iar toate declarațiile oficialilor guvernamentali nu sunt „am făcut” sau „facem”, ci toate apar cu „vom face”.
Soluțiile pe care Guvernul Boc a reușit să le găsească în această perioadă au fost doar împrumuturile de la FMI sau de la băncile private care preferă în acest fel să împrumute statul nu agenții economici.
În lipsa unor soluții care să scoată România din această situație se vorbește de nevoia unui nou împrumut de la FMI. Președintele Băsescu vorbea ca din întâmplare că la sfârșitul acestui an România va trebui să apeleze din nou la FMI, pentru un nou împrumut.
Atâta timp cât singurele soluții găsite de Guvernul Boc sunt noi împrumuturi, nu putem vorbi de relansare economică ci, dimpotrivă, ca și până acum, de o adâncire a crizei și deteriorarea în continuare a nivelului de trai.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.