Virgil Pop

„România noastră și România lor”

În răgazul oferit de vacanța parlamentară, am avut prilejul de a sta mai mult timp de vorbă cu oameni simpli, care, împovărați și îmbătrâniți prematur de griji și de neliniște, au încetat să mai spere la o viață mai bună în această țară și au ales sau sunt pe cale să aleagă calea pribegiei, în speranța salvării de la un destin marcat de sărăcie și neputință. Am mai întâlnit și români pentru care nici această speranță nu mai există și care vor rămâne, atât cât vor mai trăi, la mila statului român.

Acești oameni mi-au deschis ochii pentru a-mi arăta că acum, mai mult ca niciodată, România este divizată între țara noastră – a pensiilor și veniturilor mici, a drumurilor proaste, a birurilor aberante, a lipsei de viziune – și țara lor – rai al afacerilor cu statul, cămin al interlopilor cumetri cu legea –, o țară învrăjbită, condusă de o mână de nepricepuți.

Acești oameni, care simt că își duc traiul într-o Românie lipsită de speranță, își strigă neputința pentru că, la fel ca mulți dintre noi, sunt sătui de criza economică, dar sunt și mai sătui de modul în care Guvernul gestionează această perioadă dificilă din punct de vedere financiar.

Ne aflăm în continuare la mila FMI pentru a plăti salarii și pensii, experții în economie avertizează că nu mai putem continua să trăim exclusiv din împrumuturi, iar rata șomajului este într-o permanentă creștere. Iar în vreme ce mii de români se așteaptă să fie disponibilizați în 2010 și alții se pregătesc să își caute dreptatea în stradă, pensionarii riscă să redevină generația de sacrificiu a țării. Nu degeaba șeful Misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, constata, nu cu mult timp în urmă, că țara noastră nu își poate permite un sector public de tip Mercedes, ci unul de tip Dacia. Nu pot decât să îi dau dreptate și să remarc că, dacă românii au fost deja puși să strângă cureaua, Guvernul taie din fondurile publice mai mult de unde apucă, și nu de unde trebuie, iar această practică trebuie urgent controlată.

Din nefericire, sunt sigur că acești oameni, despre care tocmai v-am vorbit, nu se regăsesc doar în colegiul pe care eu îl reprezint în Parlament, ci îi putem întâlni la fiecare pas, încercând să își mențină pe linia de plutire o mică afacere, economisind pentru zile negre sau pentru o Dacie. Aceștia sunt oamenii pe care noi, parlamentarii, suntem datori să îi sprijinim, prin toate mijloacele de care dispunem, atunci când altcineva nu o face. În realitate, ei fac România noastră, țara pe care guvernanții o observă, în grabă, din mașinile de lux ale coloanelor oficiale.