„România, probabil singura țară din lume care nu combate violența în familie!”
Agenția Națională pentru Protecția Familiei, înființată în baza Legii nr. 217/2003, cu modificările și completările ulterioare, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Muncii, avea ca obiective principale ale activității prevenirea și combaterea violenței intrafamiliale, precum și sprijinirea membrilor de familie, victime ale actelor de violență domestică, prin organizarea unui sistem eficient de servicii sociale specializate în acest domeniu, la nivel național. La nivelul acestei agenții, a existat o strategie națională în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului de violență în familie, care avea în vedere dezvoltarea capacității instituționale pentru abordarea multisectorială a problematicii violenței în familie, în conformitate cu principiile ce fundamentează acest document, printre care este menționat și cel al nondiscriminării și egalității de șanse.
Din datele statistice se cunoaște faptul că acest tip de agresiune reprezintă un pericol major pentru femei, care sunt victimele cele mai numeroase. Astfel, potrivit unor studii realizate în ultimii ani, aproape un milion de femei din România au suferit anual, în mod frecvent, diferite forme de violență în familie. Fenomenul violenței în familie reprezintă o problematică abordată în toate documentele internaționale referitoare la promovarea și garantarea drepturilor femeilor și egalității de gen (convenții ale ONU, recomandări, rezoluții și rapoarte ale Consiliului Europei, decizii și programe ale Uniunii Europene) și este inclus ca obiectiv și în strategia națională pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați. Având în vedere aspectele menționate, ar fi fost necesar ca specificul activității fostei Agenții Naționale pentru Protecția Familiei să fie corelat cu domeniul egalității de gen, ce intra
până de curând în atribuțiile fostei Agenții Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Din păcate, aceste două autorități care funcționau în subordinea ministerului pe care îl conduceți au fost desființate recent, făcând astfel imposibilă armonizarea strategiilor de acțiune în vederea stopării fenomenelor periculoase legate de violența conjugală.
În acest context, nu trebuie să întrebăm ministrul de resort care sunt măsurile adoptate pentru a se asigura buna funcționare a direcțiilor rezultate din desființarea celor două agenții naționale. Este evident că proiecte importante, precum stadiul organizării rețelei naționale de centre de asistență pentru victimele violenței în familie, au fost abandonate, iar fenomenul se va manifesta cu și mai mare asiduitate în lipsa unor structuri de prevenire. Nu ne mai miră însă nimic la acest Guvern incapabil, care a transformat România într-o țară din lumea a treia, în care oamenii se sinucid de foame și își bat nevestele de sete...
## „Țara lui HA(barna)M”
Asistăm în această perioadă la un adevărat război al nervilor la care este supusă societatea românească, nu doar clasa politică responsabilă, adică opoziția. Pe de o parte, inflamarea a venit din partea unor responsabili ai statului maghiar, referitoare la susținerea unei posibile autonomii a Ținutului Secuiesc, concomitent cu neghiobia fără margini a acestui csibi barna – evident scris cu litere mici –, un angajat al statului român plătit de fiecare dintre noi, români, unguri, secui și țigani deopotrivă...
Mă simt nevoit să atrag din nou atenția asupra activității unor grupări care revendică în mod inacceptabil, atât moral, cât și constituțional, înființarea unui ținut de sine stătător în mijlocul țării.
Gestul de a-l spânzura simbolic pe marele nostru înaintaș Avram Iancu este parte din astfel de activități care vor să discrediteze la maximum România și românii.
Aș dori să le reamintesc celor care au uitat sau cărora nu le pasă câteva fragmente din Constituția României: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Teritoriul României este inalienabil. În România limba oficială este limba română. În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Cred cu tărie că populația majoritară poate conviețui în pace și bună înțelegere cu populația minoritară, ca și până acum, cu respectarea legilor și principiilor constituționale, nefiind nevoie de delimitarea lor printr-o formă teritorială.
Din punct de vedere european, România a fost în ultimii ani un model de conviețuire etnică, cetățenii români respectând întotdeauna drepturile, datinile și obiceiurile maghiarilor, și nu numai. În nicio țară din Europa nu se mai vorbește despre concepte autonomiste, iar Carta Europeană a Drepturilor Omului este respectată _ad litteram_ în România.
Aș insista ca reprezentanții UDMR și cei ai Consiliului Național Secuiesc să informeze populația la nivel local că ideea separării de România nu va însemna că secuii o vor duce mai bine... Din păcate, UDMR nu a avut nicio poziție la spânzurarea lui Avram Iancu, așa cum ar fi trebuit, mai ales că se află la guvernarea... României.
Acest golănaș care și-a permis să spună că un secui nu-și cere scuze, că nu are habar ce înseamnă a-ți cere scuze, și-ar fi găsit cu siguranță nănașii, așa cum se spune prin Ardeal. Nu a avut însă tăria să meargă la Abrud, pentru a-i cunoaște personal pe urmașii lui Iancu... Pentru integritatea
lui corporală, cred că bine a făcut...! Nici Dumnezeu nu îl va ierta pentru gestul său, iar românii, niciodată!
*
## „Țara în care se moare cu dreptatea în mână!”
În baza Legii nr. 112, mai mulți chiriași ai statului au cumpărat casele în care locuiau cu chirie până atunci. Ulterior, proprietarii de drept au solicitat retrocedarea caselor respective, fapt care i-a adus pe primii proprietari din nou în postura de chiriași, pentru o perioadă determinată de maximum cinci ani.
Astfel, în cadrul unei audiențe, mi s-a adus la cunoștință un caz cutremurător al unei doamne de 80 de ani, văduvă și având o fiică, care a pierdut procesul în instanță în favoarea persoanei care a revendicat casa în care locuia cu chirie de la începutul vieții și pe care o cumpărase în baza legii mai sus indicate. Noul proprietar a vândut imobilul, iar ultimul proprietar, chiar dacă știe prevederile legii conform căreia chiriașul nu poate fi evacuat timp de cinci ani de zile, aplică măsuri de teroare asupra femeii și a fiicei acesteia, astfel încât acestea se tem pentru propria viață.
Veniturile mici nu le permit celor două femei să găsească o altă chirie, iar la o încercare a acestora de a solicita ajutorul poliției, s-a dovedit că agentul respectiv era prieten al reclamatului, drept pentru care teroarea exercitată prin insulte și amenințări de proprietar a sporit.
Astfel de cazuri nu sunt singulare, România e plină de oameni care au fost pe nedrept discriminați, iar actualul Guvern nu e în stare să facă ordine. Cred că trebuie, măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, să existe măcar încercări ale Executivului de remediere a situațiilor de genul celei prezentate mai sus. Altfel, țara noastră va rămâne una în care oamenii mor cu dreptatea în mână...
## „Drama pensionarilor cugireni”
Pensionarii de la SC UM Cugir – SA așteaptă zadarnic, de peste 20 de ani, să poată intra în drepturile conferite la recunoașterea unei pensii corecte. Acești oameni au fost plimbați, amăgiți și mințiți, fără ca autoritățile abilitate să le soluționeze corect doleanța perfect justificată. Este vorba despre pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă la unitatea economică menționată, care sunt stupefiați de faptul că, deși a fost cea mai mare unitate de profil „producție de armament și muniții” din România, SC UM Cugir – SA nu a fost cuprinsă în anexa Legii nr. 226/2006, cu întreprinderile care au avut astfel de locuri de muncă în condiții speciale. Legea nr. 226/2006 menționează la art. 3 alin. (1) că asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare. De asemenea, art. 15 din Legea nr. 226/2006 stipulează că pentru asigurații care realizează un stadiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condiții speciale punctajul mediu se stabilește prin împărțirea totalului de puncte la 25, și nu la 30, cât este în cazul condițiilor normale de lucru.
Astfel, pensionarii proveniți de la SC UM Cugir – SA, deși au lucrat în grupa I de muncă, nu pot beneficia de prevederile mai sus menționate deoarece unitatea nu a fost înscrisă în anexa nr. 2 a legii amintite, din motive care nu pot fi justificate și înțelese. Precizez că aproape toți pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă, majoritatea din pirotehnie, suferă în prezent de boli ale sistemului nervos. Neincluderea în anexa Legii nr. 226/2006 a SC UM Cugir – SA vine în contradicție
cu un alt act normativ care prevede că sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază „principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege”.
În concluzie, aștept încă punctul de vedere al Ministerului Economiei referitor la această stare gravă de lucruri. Totodată, este de neînțeles pentru mine de ce există atâta lipsă de preocupare atunci când este vorba despre unele drepturi care li se cuvin anumitor pensionari din sistemul public.
*
## „Avem nevoie de revitalizarea școlii românești”
Până nu demult erau un motiv de mândrie națională calitatea și nivelul înalt de performanță atins de sistemul românesc de învățământ. În momentele în care nu mai aveam niciun argument pentru a ne mândri că suntem români, ne gândeam cu toții la olimpicii internaționali, la faptul că avem copiii cel mai bine pregătiți și un sistem educațional cu potențial ridicat de a ne conferi unul dintre locurile fruntașe în lume.
În ultimii ani, acest motiv național de mândrie tinde să devină un mit. Testele naționale au devenit o antologie de perle ale elevilor, și nu un catalog de performanțe școlare. Profesorii au devenit obiect al suspiciunii Ministerului de Finanțe privind meditațiile date pe bani grei și fără chitanță, pierzându-și încet-încet rolul de formatori demni de încredere. Motivul pentru care s-a ajuns aici e unul simplu, dar complicat în același timp. Simplu, pentru că nu e vorba despre altă cauză a dezastrului național la nivel educativ decât lipsa banilor. Complicat, pentru că, din rațiuni de austeritate a bugetului, din greșeli în alocarea unor sume importante sau din cauza unor erori de management, banii alocați au fost tot timpul insuficienți.
Un sistem educațional performant și competitiv, apt să formeze tineri intelectuali bine pregătiți, nu poate fi întreținut cu promisiuni electorale despre măriri salariale și posibilități de investiții în infrastructură. Progresul impune investiții substanțiale în tehnică și logistică adecvate domeniului și timpului nostru, iar elevii pot fi performanți numai în condițiile în care profesorii lor duc un trai decent. Nici cel mai utopic educator nu poate profesa eficient având burta goală și datorii la bloc. Nu poți cere dedicare și autoformare profesorilor care sunt aduși la nivelul unui trai indecent în raport cu anii de experiență și cu pregătirea profesională.
Nu e suficientă nici măcar o ipotetică alocare a procentului de 6% din PIB pentru învățământ. Trebuie conceput un plan de management al fondurilor, astfel încât bugetul alocat să poată fi optim repartizat pe două sectoare fundamentale în acest moment pe palierul educațional: salariile cadrelor didactice și investițiile în infrastructură. Un astfel de plan, odată conceput cu toată seriozitatea și competența profesioniștilor din domeniul educațional, va trebui respectat întocmai. Nu trebuie tăiat bugetul de investiții pentru a aloca salarii mărite, dar nici nu trebuie neglijate salariile profesorilor, ciuntite dramatic din vara trecută încoace.
Un mediu educativ sănătos și performant dă României certitudinea că va avea un viitor sigur, condus de profesioniști, de oameni întregi ca educație și caracter. Or, acest lucru nu se poate realiza decât în școală. O școală sărăcită în resurse va însemna un viitor mai sărac pentru noi. Educația este un sector strategic, un călcâi al lui Ahile extrem
de fragil, care ar putea însemna condamnarea noastră ca națiune.
*
„Țăranul român nu mai suportă minciunile Guvernului” Deplasările mele în calitate de deputat în teritoriu mi-au permis să constat o realitate îngrijorătoare pentru oamenii din zonele rurale ale județului Alba. Majoritatea acestora își duc traiul de zi cu zi exclusiv de pe urma agriculturii, respectiv a cultivării terenurilor și a creșterii animalelor. Din păcate, în loc să găsim cele mai bune soluții pentru a le ușura munca, anumite consilii locale din teritoriu se pun de-a curmezișul fără niciun temei, emițând diverse hotărâri care aduc țăranii la disperare. Personal nu pot să înțeleg acest exces de zel din partea unor reprezentanți ai autorităților publice locale, nu numai din județul Alba, ci și din alte zone ale țării. Consider că mult mai nimerită ar fi identificarea unor soluții conforme cu realitatea din teren, prin care micii agricultori să nu fie obstrucționați să-și vândă animalul crescut cu sudoare în gospodărie, decât să-i adăugăm tot timpul alte și alte biruri suplimentare.
Deunăzi, într-un târg de animale din comuna Hălmagiu, oamenii mi s-au plâns că plătesc taxele de fiecare dată până la vânzarea animalului, nu doar o singură dată, cum ar fi normal, fapt ce nu este în regulă. Pe lângă numărul mare de acte pe care trebuie să le întocmească și costurile ridicate ale acestora, micii producători agricoli, în special cei din zonele izolate de munte, sunt de-a dreptul disperați. Scăderea îngrijorătoare a prețurilor animalelor îi determină pe mulți să se gândească serios dacă vor continua să investească în creșterea lor, pentru că nu se aleg cu mai nimic. Ei spun că sunt la limita supraviețuirii, iar promisiunile ministrului agriculturii că o vor duce bine nu mai pot minți țăranul român.
*
„Opriți goana nebună a oamenilor spre moarte!”
Trăim într-un secol al vitezei. Se pare că viteza este singura care contează în aceste vremuri. Viteza de adaptare, viteza de mișcare, viteza de repliere sunt principii de viață, caracteristici necesare supraviețuirii celui mai tare și celui mai apt.
Din păcate, ne trăim și sentimentele tot în viteză și la fel și tragediile. Aproape zilnic au loc tragice evenimente rutiere, în care își pierd viața tineri nevinovați sau alte persoane sunt mutilate definitiv. Există anumite tronsoane de drumuri care sunt, din păcate, recunoscute la nivel național pentru numărul mare de victime pe care le primesc tribut. Tot din păcate, cu cât numărul victimelor crește, cu atât trecem peste ele mai în viteză, uitând în scurt timp tragismul curmării unei vieți.
Nu cred că situația de a trăi într-un secol al vitezei ne îndreptățește să devenim inumani, într-o viață care seamănă tot mai mult cu o junglă a celui mai tare. În acest sens, mă voi adresa ministrului administrației și internelor cu solicitarea de a iniția un proiect de asigurare a unei securități sporite pe anumite sectoare ale drumurilor naționale. Deși între cauzele principale ale accidentelor domină viteza excesivă cu care sunt conduse autovehiculele, respectiv vinovăția este personală, măsurile trebuie să fie luate și de autorități.
În vederea reducerii riscului de producere a unor alte accidente sfârșite tragic prin pierderea de vieți omenești, susțin necesitatea amplasării de camere de luat vederi pe anumite tronsoane cu grad mare de risc, precum și impunerea unor restricții mai drastice de viteză. Niciun fel de
cheltuială nu este prea mare în încercarea de a stopa flagelul vitezei excesive și, chiar dacă restricțiile de buget nu permit alocarea de fonduri pentru alte proiecte decât cele prevăzute, consider că pentru MAI trebuie să fie prioritară salvarea vieților participanților la trafic, cu atât mai mult cu cât nu avem încă mult doritele artere performante.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.