Eugen Bejinariu

„România și lupta împotriva terorismului”

România a avut până recent, pentru public, puține exemple și relativ abstracte, îndepărtate, referitor la ceea ce înseamnă „victime ale unor atacuri teroriste”.

Cazurile de activități în legătură cu terorismul care au fost soluționate în instanțele românești sau activitățile de prevenire a unor posibile acțiuni teroriste, rezolvate tot în justiție, prin expulzarea unor cetățeni străini dubioși, n-au produs ecouri semnificative în rândul opiniei publice românești, pentru că am fost binecuvântați să putem evita situațiile tragice, să nu avem victime pe măsura dramatismului fiecărei situații.

Terorismul a constituit, până acum câteva zile, doar un pericol difuz și distanțat de români, o amenințare vagă și lipsită de spaima iminenței.

Mii de profesioniști ai armatei, ai diplomației și ai serviciilor de informații își fac datoria* sub însemnele drapelului românesc și ale NATO în teatre de operații în reuniuni cu însemnătate, pe câmpul de confruntare, în spații ale geografiei afectate de pericolul concret al atacurilor teroriste. Profesioniști recunoscuți și eroi neștiuți și-au dedicat viața activității antiteroriste, români care, iată, și-au pierdut-o în lupta contra terorismului.

România își comemorează acum eroi care au pierit în condiții tragice, victime ale unor sângeroase atacuri teroriste. Fie că le știm numele, fie că facem o plecăciune în fața eroismului lor fără chip, avem obligația morală de a le păstra eternă recunoștință. Pentru că au existat ei și pentru că există în continuare mulți alții ca ei, vizibili sau discreți, noi putem păstra speranța că lumea poate deveni un loc mai sigur pentru copiii noștri.

Pentru români și România este un trist prilej de a ne aminti că terorismul nu este o amenințare abstractă, că nu este doar o dramă din titluri de presă despre locuri îndepărtate de noi.