Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2023
other · respins
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„România – stat-cheie în soluționarea crizelor pe plan extern”
Întrucât, din primele luni ale anului curent, atât Europa, cât și vecinii săi au început să se confrunte din nou cu efectele războiului, precum și cu noi crize declanșate recent, rolul României în plan extern a fost încă o dată subliniat. În acest punct, consider că am însușit cu toții convingerea că nicio criză nu rămâne izolată și ajunge să aibă efecte nefavorabile la nivel global.
În primul rând, datorită poziției geopolitice ocupate de țara noastră în cadrul arealului european, putem spune că formăm o zonă-buffer, ce desparte sfera democratică, în care Ucraina și Republica Moldova se luptă în fiecare zi să rămână, și sfera dominată de tendințele expansioniste ale lui Vladimir Putin.* Asistența pe care o acordăm Kievului de mai bine de un an, în format multi și bilateral, precum și susținerea Chișinăului pentru a-și menține parcursul început anul trecut și a se alătura blocului european constituie dovada dedicării noastre în soluționarea conflictului rusoucrainean.
Mai mult decât atât, ne dorim ca războiul să nu redevină o practică comună în relațiile internaționale, scenariu care a definit contextul politic și militar al secolului trecut. Menținerea unei poziții ferme este detrimentală, având în vedere utilizarea extensivă a uneia din armele de război hibrid preferate ale lui Vladimir Putin – fake news. Strategia lui Putin și-a pierdut de mult elementul surpriză, însă afirmațiile sale trebuie luate în seamă dintr-un singur considerent*