Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Adrian Alda
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„România, transformată în marea scenă a bătăliei premergătoare congresului PNL”
România tocmai ce a fost plasată sub spectrul unui nou pericol major de către guvernarea nepricepută a dreptei.* Contextul geopolitic pe care îl traversăm, pandemia și efectele sale, care contribuie la dezastrul economic atât pe plan extern, cât și pe cel intern, împrumuturile excesive ale Cabinetului Cîțu și valul de majorări ale prețurilor carburanților, energiei electrice și alimentelor se pare că nu sunt suficiente poveri pentru români, după calculele urechiste și meschine ale PNL–USR PLUS. Luptele din interiorul arcului de guvernământ, dintre liberali și USR-iști, asezonate cu înțepăturile venite de la UDMR, dar și încasate de formațiunea lui Kelemen Hunor, vor fi completate de numeroase bătălii de interese pentru supremație în PNL.
„Operațiunile” de război civil din PNL se vor duce din nefericire nu pe scena mică a unui partid istoric, dar clasat în preferințele electoratului la limita podiumului, pe locul al treilea, ci în principal pe marea scenă a țării. Românii, și așa săriți din schema bunăstării creionate de PNL–USR PLUS–UDMR strict în favoarea vastei lor clientele politice de casă*, vor fi obligați nu doar să ia parte la spectacolul grotesc pentru supremație, pus în scenă de liberali pe parcursul a aproape 4 luni de zile, ci vor fi și cei care vor deconta direct concentrarea guvernanților doar pe eliminarea competitorilor lor pentru președinția PNL.