Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2021
Declarații politice · adoptat
Cristina Burciu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„România trebuie să evite în timp util consecințele nefaste ale dificultăților demografice!”
În prezent, societatea românească se confruntă cu o reală îngrijorare cu privire la tendința accelerată de scădere a populației, reconfirmată, din păcate, în ultimii ani, fapt care, fără îndoială, presupune o intervenție fermă a factorilor responsabili. Departamentul pentru dezvoltare durabilă din cadrul Guvernului României atrage atenția asupra pericolului ca situația demografică din România să pună în pericol, pe termen mediu, sprijinirea sistemelor de protecție socială.
Din nefericire, estimările oficiale ne indică că populația României ar putea scădea până la 15 milioane în anul 2070, ceea ce ar destabiliza grav raportul dintre persoanele de peste 65 de ani și populația activă*, aflată în câmpul muncii, din intervalul de vârstă 15–64 ani. În cazul în care depopularea țării va continua, acest procent ar urma să se dubleze de la 26,3% în prezent, urmând să ajungă la 52,8% în 2070. În aceste condiții, specialiștii guvernamentali atrag atenția că funcționalitatea sistemelor de protecție socială va fi greu de susținut*, existând potențiale riscuri și pe segmentul asigurării pensiilor.