Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2014
other · respins
Miron Alexandru Smarandache
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
„Românii cu credite în valută își vor putea plăti datoriile în lei”
Senatul României a adoptat zilele trecute un proiect legislativ extrem de important pentru viața viitoare a românilor, care reglementează majorarea ratelor lunare la bănci ale populației, survenite din cauza fluctuațiilor cursului de schimb valutar. După cum se știe, creditele neperformante și ratele restante la bănci constituie o problemă socială acută pentru cetățenii din România. Transformarea acestui proiect legislativ în lege va permite tuturor românilor împovărați lunar de majorarea ratelor bancare, datorate creșterii cursului de schimb valutar, să opteze pentru conversia creditelor în lei, fără a plăti costuri suplimentare, comisioane sau alte garanții adiționale. Prin modificările solicitate, susținute de Grupurile parlamentare ale PSD din Senat și Camera Deputaților, consumatorii care au astfel de credite vor putea fi protejați de stat, astfel încât ratele lunare să nu mai fie dublate sau triplate din cauza ratei de schimb valutar, așa cum în mod nefericit s-a întâmplat până acum. Este o realitate faptul că foarte mulți români au contractat credite în monede străine, ale căror rate de schimb au fluctuat în mod haotic, din cauza crizei financiare și a instabilității cursului din ultima perioadă. S-a ajuns astfel la o situație neplăcută, ratele oamenilor fiind majorate exponențial, astfel încât foarte mulți români se află în ipostaza de imposibilitate de plată, fiind astfel supuși riscului executărilor silite.
Adoptarea acestui act normativ va avea beneficii imediate și extrem de pozitive pentru români. Astfel, inițiativa legislativă îi va ajuta pe românii care au credite în monede străine să nu mai plătească ratele lunare bancare majorate exclusiv din cauza fluctuațiilor de schimb valutar. Mai mult, de prevederile propunerii legislative vor beneficia toți consumatorii de credite, respectiv nu numai persoanele fizice, ci și cele juridice. Documentul introduce dreptul consumatorilor de credite de a cere conversia creditelor în moneda națională sau într-o altă monedă pe care o aleg, fără a plăti nimic în schimb. În plus, instituția de creditare, în speță banca emitentă, va fi obligată pe viitor să informeze consumatorul atunci când suma datorată în moneda străină crește cu mai mult de 20% față de varianta în lei. Măsura vizează atât creditele prezente, cât și pe cele viitoare, și elimină posibilitatea proliferării unor tratamente diferențiate, inegale sau cazuri de discriminări, deoarece se aplică în mod uniform, respectând normele și principiile egalității în drepturi ale fiecărui cetățean.
Inițiativa legislativă propusă și susținută de Grupurile parlamentare ale PSD este armonizată cu normele similare din legislația europeană, astfel încât românii vor beneficia de aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni europeni. Vorbim în consecință despre o nouă măsură luată de Guvernul și Parlamentul României, în scopul îmbunătățirii nivelului de trai al populației, care corectează anumite disfuncționalități legislative existente până acum, ce au fost în detrimentul românilor. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori are susținerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și se află în prezent pe fluxul dezbaterilor parlamentare, urmând să intre în analiza Camerei Deputaților, ca for decizional.