Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2010
Declarații politice · adoptat
Relu Fenechiu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Rotația cadrelor rebotezată pompos remaniere guvernamentală”
Zilele trecute am asistat, alături de toți românii, la un _reality show_ . Este vorba de așa-zisa remaniere guvernamentală. În fapt, am asistat la cea mai clasică rotație a cadrelor, acțiune politică specifică regimurilor comuniste și utilizată de mai multe ori și de Nicolae Ceaușescu.
Comparația nu este deloc exagerată: și înainte de 1989, atunci când realitatea nu mai putea fi camuflată într-un domeniu de activitate, adică nu se mai putea ascunde că lucrurile merg din rău înspre mai rău, erau schimbați câțiva miniștri, înlocuitorii lor fiind fie personaje politice care în trecut mai deținuseră portofolii, fie erau scoși în față activiști anonimi din linia a doua a PCR. Pentru că nu conta cine este ministru. Deciziile erau luate de o singură persoană.
La fel au stat lucrurile și zilele trecute. Pentru a mima – mă refer la premierul Emil Boc și la cel care conduce _de facto_ Guvernul, Traian Băsescu – o preocupare privind tentativele de ieșire din criză — și probabil pentru a potoli setea de „sânge” a segmentului de electorat care încă mai poate fi păcălit —, au fost scoși din schemă șase miniștri și au fost înlocuiți cu colegi activiști PD, mai mult sau mai puțin cunoscuți. Știm cine sunt noii miniștri: doi au mai deținut posturile în care au fost acum instalați. Unul acum 16 ani, domnul Valeriu Tabără, altul, doamna Anca Boagiu, acum 10 ani. Ceilalți sunt promovați din linia a doua a partidului. Deci nimic nou sub soare.
Dar să lăsăm comparațiile și să analizăm așa-zisul eveniment politic care a ținut prima pagină a mass-mediei. În primul rând, într-un stat democratic, când un guvern se află într-o situație delicată și se impune o remaniere, apelează la politicieni care sunt, din punct de vedere al competenței, al notorietății, peste nivelul celor demiși. Or, așa ceva nu s-a întâmplat. Există o regulă nescrisă că atunci când o țară trece printr-o perioadă de criză nu remanierea unor miniștri rezolvă problemele. Schimbarea radicală a programului de guvernare este prima soluție care trebuie avută în vedere. Din păcate, atât premierul Emil Boc, cât și președintele Traian Băsescu consideră că simpla schimbare a unor miniștri va rezolva de la sine toate problemele. Nu i-am auzit pe niciunul dintre cei doi spunând vreun cuvânt despre programe.
Iar atunci când o țară se află în criză, în special din cauza proastei gestionări a treburilor țării de către guvern, a incompetenței echipei guvernamentale, singura soluție o reprezintă plecarea întregului guvern. Din păcate, chiriașii temporari de la Palatul Victoria nici nu vor să audă de așa ceva, iar vocile din PD care s-au pronunțat pentru depunerea mandatului în niciun caz nu s-au gândit la retragerea partidului lor de la guvernare, ci la o schimbare masivă a garniturii aflate în funcție, cu alta, tot din PD.
În concluzie, pot spune că remanierea guvernamentală operată de premierul Emil Boc nu are nicio legătură cu interesele românilor sau cu șansele României de a fi guvernată competent și responsabil, ci doar cu stabilirea zonelor de influență politico-financiară de la vârful PD. Cu alte cuvinte, am asistat la un episod din lupta pentru putere în interiorul PD.