Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Chelaru
Discurs
Revenim la legi organice.
Punctul 10 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” – SA, în domeniul public al municipiului Dej și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Dej, județul Cluj.
Suntem în fața unei cereri de reexaminare.
Raportul comisiei este de admitere a proiectului de lege în forma transmisă la promulgare, în sensul respingerii cererii de reexaminare. Lege organică. Senatul este prima Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.