Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 august 2010
procedural · respins
Ion Rotaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Ion Rotaru:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Desigur, tema pe care o avem la acest punct al ordinii de zi este extrem de importantă, având în vedere implicațiile
majore pe care le are asupra sistemului sanitar și, în general, asupra stării de sănătate a populației.
Sigur că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010 este un pas înainte și reprezintă un început în ceea ce privește mult necesara reformă a sistemului de sănătate, dar trebuie să spunem, în același timp, că nu rezolvă nici pe departe problematica extrem de complicată cu care se confruntă astăzi sănătatea.
Asistăm în continuare la un sistem care nu funcționează, care are o serie întreagă de sincope și care generează complicații majore în ceea ce privește starea de sănătate a populației și modul în care este tratat pacientul.
Ne aflăm, de fapt, în situația în care un sistem bolnav, cu un handicap grav, este chemat să trateze și să aibă grijă de sănătatea noastră fizică și mentală. Sigur că este destul de greu ca un om cu un handicap să ajute și să rezolve problemele altui om cu un handicap la fel de mare sau mai mare decât al său. Spun acest lucru pentru că ne confruntăm în continuare cu o gravă și accentuată lipsă de fonduri, ne confruntăm în continuare cu un management al spitalelor defectuos, cum spunea domnul ministru.
Nu este posibil ca manageri ai unor spitale să angajeze 10 directori. Nu este posibil să avem în zona informaticii 20 de oameni. Nu este posibil să avem în zona personalului TESA un număr extrem de mare de oameni. Nu este posibil, de asemenea, să avem în zona achizițiilor publice 10-15-20 de oameni, iar actul medical să sufere din lipsă de personal și, sigur, nu numai din acest motiv.
Este limpede faptul că, în măsura în care ocuparea posturilor de manager a fost în zona politicului – și sper să nu rămână în continuare –, aceasta va genera tot felul de aberații și de decizii care să ducă nu la însănătoșirea sistemului, ba dimpotrivă, să genereze alte complicații.
Este, de asemenea, un lucru extrem de important de subliniat faptul că în continuare o mare parte a bugetului alocat sănătății se duce spre salarii, mai puțin spre medicamente, spre zona de dotare cu aparatură, spre zona de investiții. Acest lucru trebuie regândit și reașezat și, din păcate, de-a lungul anilor, nu am avut niciodată – nu avem nici la această oră – o strategie coerentă, obiectivă, clară, care să genereze măsuri în consecință și care să determine îmbunătățirea sistemului de sănătate. Este limpede că până atunci când sănătatea nu va reprezenta pentru Guvern o prioritate națională, până când nu vom avea o strategie coerentă, așa cum spuneam, și axată pe realitățile cu care ne confruntăm, nu vom avea nici rezultatele pe care le așteptăm și ceea ce își doresc oamenii de la sistemul de sănătate.
Spunea aici doamna senator Boitan că este nevoie – și sunt de acord cu acest lucru – de a regândi baza de impozitare, cuantumul acesteia, fiindcă este evident faptul că Guvernul nu are prea multe pârghii în această direcție, decât să ia o măsură în consecință, care să determine o bază de impunere mult mai mare, care va genera, la rândul ei, fonduri suplimentare, în măsură să susțină cheltuielile sistemului de sănătate.