Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · retras
Radu Alexandru Feldman
Discurs
## Domnule președinte,
Nu este o chestie de orgoliu retrimiterea la comisie. Nu mi se pare absolut deloc firesc să facem aprecieri asupra importanței unei inițiative legislative, asupra unui domeniu sau asupra altuia pe care mulți dintre distinșii noștri colegi nu-l cunosc.
Noi nu cerem retrimiterea la comisie ca să întocmim și noi un aviz. Noi cerem retrimiterea la comisie pentru ca, urmare a amendamentelor pe care dorim să le propunem, să căutăm o formă mai fericită pentru inițiativa legislativă. Dacă mergem pe ideea că nu este nevoie de punctul nostru vedere, pentru că este Cameră decizională Camera Deputaților, nu facem decât să susținem o pledoarie foarte inspirată pentru Parlamentul unicameral, până la urmă.
Deci haideți să ne facem treaba cum trebuie.
Pe de o parte, spunem că este o inițiativă proastă, venită de la Guvern, dar, pe de altă parte, refuzăm dreptul nostru absolut firesc sau datoria noastră absolut firească să propunem o inițiativă legislativă îmbunătățită. Aceasta este rațiunea pentru care cer retrimiterea la comisie.
Cu titlu de observație, îngăduiți-mi să vă spun că mi se pare nefiresc ca o lege organică să fie în situația de a fi
discutată în plen exact la data la care intră în vigoare adoptarea tacită. Nu a mai fost niciodată în plen, nu s-a mai discutat.
Deci, până la urmă, nu cerem decât retrimiterea la comisie și un interval de o săptămână pentru a putea veni cu amendamentele pe care să vi le supunem atenției. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.