Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Marius-Eugen Ostaficiuc
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie +1 alte voci
Discurs
„Rușine națională! Comisia Europeană bate obrazul Guvernului* cu lista PNRR!”
Că lista privind Planul național de redresare și reziliență (PNRR) a fost făcută pe genunchi nu mai este o noutate. Că proiectele au fost selectate pe criterii politice, nici asta nu este ceva nou. Că Guvernul condus de Florin Cîțu este incapabil este o altă chestiune știută.
Le știm și, spre nenorocul nostru, am început să ne obișnuim cu ele aici, pe meleagurile în care modelul ciobănașului mioritic, gata să accepte fatalitatea, încă funcționează.
Problema este alta! Toate aceste „că” -uri cumulate au făcut ca România să aibă o „faimă” nedorită tocmai acolo unde ne doare cel mai tare, în chiar inima Europei.
Și mai grav este că o recunosc până și colegii de partid ai premierului.
Criticile formulate de comisarul european al PNL, Adina Vălean, la adresa PNRR propus de România arată clar incapacitatea Guvernului actual de a atrage acei bani europeni*, pe care ni-i prezintă ca pe Sfântul Graal.
Să fim bine înțeleși, toate investițiile pe care le-au anunțat demagogic, toate promisiunile visate cu ochii deschiși de Cîțu și ai lui se bazează exact pe aceste fonduri despre care chiar colegii lor de partid din Parlamentul European spun că nu-s în stare să le atragă. Cu alte cuvinte, vânzarea pielii ursului din pădure redevine logica oficială de acțiune a unui guvern care