Ioan Vulpescu

S-au împlinit zilele trecute 90 de ani de la nașterea marelui realizator de televiziune, muzicolog, patriarh al iubitorilor de portativ Iosif Sava. Serata muzicală TV a fost, pentru generația mea, mai mult decât un produs cultural, așa cum l-ar alinta producătorii de astăzi: avea ceva mistic, sentimental, iar publicul ei era fidelizat prin credința că în România singura slăbiciune nevinovată trebuie să fie cea pentru cultură.

Iosif Sava a fost un educator al bunului-gust. Îi datorez călătoria în lumi posibile, dragostea pentru muzica mare, răsfățul de a fi, recunosc, un meloman dedicat, pe alocuri, obsedant de atent la tradiții, stări de excepție și nuanțe, care fac din muzica clasică universul nemuritor în care îți câștigi un loc doar bucurându-te de el. Recunosc, e modelul meu pentru podcastul Avangarda: de la Iosif Sava am înțeles cât de rară și delicată e întâlnirea cu spiritele rare, pe care încerc, la rândul meu, să le stârnesc în matineurile mele culturale.

Acest Bernard Pivot al României, Iosif Sava, avea igiena dialogului critic și justa măsură a dezbaterii culturale. Îmi amintesc cu plăcere revenirile lui la povestirile hasidice ale celor 10 înțelepți neștiuți care duc mai departe lupta pentru salvarea lumii.

Un Iosif Sava, astăzi, nu ar fi înțeles de ce suntem afoni în plan cultural: pentru el, dreptul la opinie rima doar cu dreptul la polemică. Ani mai târziu, am fost de multe ori în casa din Sf. Apostoli, la marginea Bucureștiului dărâmat de dictator, într-un bloc vechi, pe care numai cutremurul ignoranței ar fi putut să îl doboare. Din intimitatea locuinței lui înțelegeai microscopic fenomenul Iosif Sava: un univers de

cărți, o tăcere cum numai în sanctuarele creației găsești, o energie care, fizic, de puține ori mi-a fost dat în viață să mă miște. Iosif Sava, un nume care vibrează peste timp, o viață a jurnalului pe portativ, care a făcut să se audă, după cum spunea titlul unei cărți, „Muzica în zgomotul lumii”.