Constantin T„mag„

S-au Ómplinit, Ón aceast„ prim„ lun„ de prim„var„, o sut„ de ani de la izbucnirea marilor r„scoale din 1907, pe care reputa˛i istorici ai vremii le socoteau o revolu˛ie f„r„ egal Ón lumea satelor europene din secolul trecut. Poate c„ tocmai amploarea unor asemenea r„scoale, pornite din satul cu nume predestinat, Fl„m‚nzi, i-a determinat pe reprezentan˛ii de ieri ∫i de azi ai oligarhiei s„ dea uit„rii prim„vara Óns‚ngerat„ a anului 1907. Œn 1911, N. D. Cocea scria: îPatru ani de la r„scoale! Patru ani ∫i parc„ ar fi trecut patru veacuri. Cine Ó∫i mai aduce azi aminte de miile de ˛„rani care au mu∫cat p„m‚ntul Ón ceasul mor˛ii, care au pl„tit cu via˛a lor o clip„ de speran˛„ n„scut„ sub purpura de incendiu a conacelor aprinse, ce au c„zut de atunci, mai fl„m‚nzi, mai dezn„d„jdui˛i ∫i mai goi, sub c„lc‚iul jandarmului ∫i Ón lan˛urile iob„giei seculare?“ S„ ne mai amintim, noi, cei de ast„zi, despre 1907? Ar fi, probabil, un gest considerat derizoriu de c„tre unii politicieni, din moment ce un asemenea moment marcant nu-∫i mai g„se∫te loc nici Ón calendarul evenimentelor aniversare ale ˛„rii. Nu numai c„ a fost scos din amintirile rom‚nilor, dar urma∫ii c„l„ilor de la 1907 i-au conferit acestui moment dramatic o semnifica˛ie de-a dreptul pervers„. Nu pu˛ini reprezentan˛i ai partidelor istorice sus˛in cu insolen˛„ c„ cei ce-au pornit r„scoala din 1907 au fost instiga˛i de

MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 41/6.IV.2007 marinarii ru∫i de pe cruci∫„torul Potemkin, care, dup„ revolu˛ia rus„ din 1905, ancorase Ón Portul Constan˛a.

Œn celebrul s„u pamflet î1907, din prim„var„ p‚n„-n toamn„“, I.L. Caragiale a dat riposta cuvenit„ unor asemenea detractori: îGuvernul declar„ sus ∫i tare c„ r„scoalele sunt faptele unor m‚ini str„ine de undeva. La un moment dat, oligarhia d„ semne de curat„ demen˛„. Nu mai vede nic„ieri dec‚t instigatori, nu mai caut„, nu mai g‚nde∫te dec‚t s„ g„seasc„ pe instigatori — fenomen ∫i ridicol ∫i deplorabil. Nu le vine politicienilor no∫tri s„ cread„ c„ dezastrul este urmarea fatal„ a sistemei lor politice, ∫i-i caut„ explica˛ii la kilometri dep„rtare, c‚nd, dac„ ar fi Ón stare s„ se uite mai bine, ar putea-o g„si sub v‚rful nasului“.

Asemenea sperjuri au Óntrecut orice limit„ a neadev„rului. fi„ranii au protestat ∫i adesea s-au b„tut cu comuni∫tii, care voiau s„-i deposedeze de p„m‚nt Ón timpul cooperativiz„rii. C‚t despre comuni∫tii din Rom‚nia, care, Ón 1907, ar fi ridicat masele de ˛„rani la revolt„, este suficient s„ spunem c„, Ón 1945, c‚nd a venit la putere, P.C.R. num„ra doar 1.023 de membri, trei sferturi dintre ei fiind str„ini. Pe de alt„ parte, unii istorici, mai mult b„nui˛i, sus˛in c„ Ón 1907 n-ar fi fost uci∫i 11.000 de ˛„rani, ci doar 32, de∫i armata a tras cu tunurile Ón satele r„sculate s„pt„m‚ni de-a r‚ndul. De asemenea, se afirm„ c„ Ón pu∫c„rii n-ar fi fost arunca˛i dec‚t c‚teva zeci de ˛„rani. Liderii conservatori ∫i liberali Ónfr„˛i˛i Ón acele zile de cump„n„ ∫i beneficiind de sprijinul regelui Carol I, cel mai mare mo∫ier, au Ónmorm‚ntat adev„rul cum au putut mai bine. Œnainte de toate, mistificatorii au escamotat adev„ratele cauze ale r„scoalei. M„rturiile pe care ni le-au l„sat Óns„ marile personalit„˛i ale vremii — I.L. Caragiale, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Octavian Goga, N.D. Cocea, Al. Vlahu˛„, Mihail Sadoveanu, George Ranetti, Panait Cerna, I.C. Visarion ∫i mul˛i al˛i scriitori, publici∫ti ∫i istorici — nu pot fi nesocotite. Ele dau gir adev„rului mult mai puternic dec‚t rapoartele oficiale.