Gheorghe Ciobanu

„S.O.S., românii din Serbia au nevoie de ajutor!”

În ultimii ani, s-a vorbit mai des despre diaspora. Din păcate însă, toată lumea și-a concentrat atenția asupra comunităților românești din Occident, mai ales din Italia și Spania, uitând în acest timp de românii care trăiesc în țările vecine nouă. Aici, comunitățile românești, nesusținute de țara-mamă, se degradează numeric, își pierd valorile și sfârșesc prin a fi asimilate. Este și cazul românilor din Ungaria, și al celor din Ucraina, dar și al celor din Serbia.

Mă adresez dumneavoastră astăzi din dorința de a vă face cunoscute problemele și nevoile comunității românești din Serbia. Săptămâna trecută am inițiat o întâlnirile între factorii politici locali din colegiul parlamentar pe care îl reprezint (Colegiul nr. 10 Timiș) și factorii politici sârbi din regiunea Vrsac a Banatului Sârbesc. Pot spune, deci, că vorbesc în cunoștință de cauză despre comunitatea românească pe care am găsit-o puțin tristă, dar nu lipsită de speranță.

Spun că am găsit-o puțin tristă din cauza faptului că minoritatea română nu este tratată în țara vecină de la sudest la fel cum este tratată minoritatea sârbă în România. Și vina, în mare parte, ne aparține.

Statul sârb le permite, cel puțin la nivel de discurs, românilor să-și păstreze limba, obiceiurile și chiar identitatea religioasă. Asemenea drepturi sunt însă de obicei pasive. Rolul încurajării comunității românești din Serbia să se dezvolte și să se afirme îi revine statului român, nu sârbilor. Din păcate însă, România și-a uitat obligațiile față de acești fii ai săi care, la o aruncătură de băț de granița de Vest, se simt din ce în ce mai departe de țara lor de obârșie.

Un demers lăudabil este acordarea de burse românilor din Serbia. Este însă mult prea puțin față de ce ar trebui să facă România și de ceea ce poate să facă. Cred că statul român este obligat să găsească soluții menite să consolideze identitatea românească.

Acolo unde statul sârb se achită oficial de datoriile față de minoritatea etnică românească, este datoria statului român să intervină și să sprijine acei oameni care poartă numele de români. Fără a aduce atingere bunelor relații diplomatice cu Serbia, mai ales că sunt președintele Grupului de prietenie

România-Serbia, mă simt obligat să cer un sprijin (moral și financiar) crescut pentru comunitatea românească, mai ales cea din apropierea graniței, mai omogenă și încă destul de consistentă. Numărul românilor din Banatul Sârbesc a scăzut dramatic în ultimele două decenii. Din 65.000 de români în 1980, au rămas numai 30.000 în prezent. Mulți au emigrat în Occident, însă cei mai mulți români au fost asimilați etnic, fenomen pe care statul român este dator să-l combată. Numai în regiunea Vrsac trăiesc peste 8.000 de români și foarte puțini dintre ei simt că România face ceva pentru ei.

Trebuie să gândim cum le putem oferi sprijin pentru atragerea unor fonduri europene în zonă, cum putem să reabilităm bisericile românești din Serbia și ce programe culturale putem derula acolo.