Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2019
procedural · adoptat
Gabriela Crețu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 16
Discurs
...să le prezint o dată.
E vorba de funcționarea sistemelor de informații în materie de frontiere și securitate gestionate centralizat la nivelul Uniunii Europene, respectiv European Travel Information System (ETIS) și Sistemul Informatic Schengen (SIS). Prin aceste două propuneri de regulamente, o dată, se stabilesc condițiile tehnice prin care anumite informații care sunt înregistrate într-unul din sisteme să poată să fie accesate și din celălalt sistem, iar în cel de-al doilea se stabilesc..., e o chestie numai de adaptare a informațiilor, care trebuie comparate, astfel încât să poată fi prelucrate pentru interes de securitate. E vorba de acei cetățeni care au, de principiu, viză de intrare în Uniunea Europeană, dar care pot să încalce condițiile pentru care le-a fost acordată viza.
Prin modificările acestea este posibil ca să fie consultate acele informații care au fost introduse și prin care..., în Sistemul de informații Schengen, și prin care ei devin, oarecum, suspecți, în sensul în care trebuie supuși unui interviu ca să se înțeleagă de ce, de exemplu, nu au respectat durata de trei luni de ședere și au stat trei luni jumătate.
Nu sunt modificări esențiale sub aspectul conținutului, dar sunt sub aspectul obiectivului de atins, anume de a asigura securitatea societății europene și a frontierelor.
Vă propunem să adoptăm un raport simplu. Nu sunt obiecții.
Ambele regulamente au fost discutate cu Ministerul Afacerilor Interne, care este responsabil. E în regulă, respectă și principiul subsidiarității, și pe cel al proporționalității.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.