Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2023
final vote batch · retras
Ioan Vulpescu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
## „Să nu-i negăm limbii române originea!”
Astăzi mă adresez dumneavoastră pe marginea unui subiect care ține de tradițiile și valorile noastre culturale, de originea limbii pe care o vorbim. În timp ce în Franța ministrul educației naționale, Jean-Michel Blanquer, a prezentat noi măsuri de dezvoltare a predării limbilor latină și greacă veche la gimnaziu și liceu, dinspre mediul universitar românesc mi s-a adus la cunoștință faptul că Proiectul Legii educației exclude limba latină dintre disciplinele de bacalaureat12 ce pot fi alese de elevii profilului umanist*, specializarea „Filologie”.
Învățarea limbilor clasice, în special a limbii latine, trebuie să rămână o prioritate în sistemul nostru educațional. Aceste limbi nu sunt doar o cale de dezvoltare a abilităților lingvistice ale elevilor, ci sunt și o poartă de acces la tradițiile și valorile noastre culturale străvechi.