Se încarcă discursul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2022
Declarații politice · respins
Se întâmpla acum doar 70 de ani, la 2 februarie 1952, în Dobrogea. Tânărul aromân Hristu Zuba, din Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, era arestat de Securitate și torturat pentru a declara ascunzătoarea lui Nicolae Fudulea, unul dintre liderii rezistenței armate anticomuniste din Dobrogea.
Securistul Nicolae Popa aflase că Hristu Zuba, deși activa ca secretar al organizației locale a Uniunii Tineretului Comunist, sprijinea în realitate, pe ascuns, organizația clandestină de rezistență și participa la ședințele luptătorilor anticomuniști. Chiar și torturat, tânărul nu a dezvăluit ascunzătoarea lui Fudulea. Hristu Zuba a fost dus de torționar pe câmpul dintre Ceamurlia și Beidaud, pus să-și sape singur groapa, după care a fost executat cu sânge rece. Securiștii au cerut unui localnic, Gheorghe Pastramă, să-l acopere cu pământ, amenințându-l cu moartea dacă va spune cuiva ce se întâmplase.
Timp de 30 de ani acel om a mers periodic și a acoperit rămășițele tânărului mort, deoarece ploile abundente îi scoteau mai mereu trupul la suprafață. Un localnic care știe cazul mi-a scris că trupul neînsuflețit fusese săpat în malul unui râu și că abia după ʼ89 s-a aflat locul exact. Abia după revoluție surorile sale au putut să îl deshumeze și să îl îngroape creștinește în comuna Cogealac.
Poate că și despre astfel de lucruri ar trebui să se învețe în școală astăzi12, nu numai despre alții...* Rezistența din Dobrogea a reușit să strângă pe atunci peste 2.000 de partizani combatanți și susținători locali. „Haiducii Dobrogei”, așa cum s-au autointitulat, erau echipați cu armament și primeau bani și alimente de la oamenii din comunele din care proveneau. Cetățenii României au suferit enorm sub comunism. Declarat de Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste drept un regim ilegitim și criminal, comunismul a adus numai teroare în viețile românilor, mulți pierzându-și viețile pentru că au studiat în străinătate sau credeau în libertate*.
Apelul la memoria colectivă și la lecțiile istoriei este universalizabil, vizând binele comun.
„Este foarte important ca istoria să rămână vie în memoria noastră”
În context ↑