Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2023
procedural · adoptat
Viorel Salan
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Să nu uităm că România de azi este clădită pe jertfele eroilor ei!”
De multe ori se aud voci care rostesc o grea și inexplicabilă întrebare: pentru cine mai sunt importanți eroii?
Și nu se poate răspunde la această întrebare decât într-un singur mod. Eroii sunt importanți pentru fiecare dintre noi, căci ei s-au jertfit pentru ca noi, astăzi, să existăm liberi pe acest pământ strămoșesc.*
Ziua eroilor a fost desemnată în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării* și întregirea neamului.
Să ne amintim că, în semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al ostașilor căzuți la datorie în timpul Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles, semnat în 1919, prevedea, printre altele, și obligativitatea întreținerii mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a operelor comemorative de război dedicate acestora.
Să ne mai amintim, de asemenea, că, în zilele noastre, Ziua eroilor este dedicată nu doar memoriei celor care s-au jertfit pentru țară în războaiele secolelor trecute, ci și tuturor celor care și-au închinat viața, prin jertfă, patriei și națiunii române –