Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2017
Informare · retrimis
Răzvan Sorin Prișcă
Discurs
Să știți că vorbesc cu foarte mare emoție astăzi, în ultima zi de democrație din Parlamentul acesta, și vreau să vă întreb sincer, ca între prieteni, ca între colegi: dacă sunt atât de bune toate legile acestea, sunt extraordinare, sunt nemaipomenite, de ce vă e frică să le dezbatem și să le discutăm?! De ce vreți, de ce, de fapt, „daddy” Dragnea vrea să închidă gura tuturor și nu-și lasă „copiii” de aici, din plen, să afle despre ce vorbim?!
Pe de altă parte însă, ceea ce s-a întâmplat cu colegii de la UDMR este halucinant! Faptul că miercuri, la dezbateri în plen, au fost doi colegi în sală, iar restul stăteau în grup să aștepte să negocieze este jignitor pentru Parlamentul României!
Faptul că ieri, alaltăieri, de fapt, s-a respins în Comisia pentru regulament acea propunere a dumneavoastră doar pentru că nu apucaseră colegii de la UDMR să negocieze...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.