Marius Cristinel Dugulescu

„Sacrilegiu pentru cultura română: casa părintească a sculptorului Constantin Brâncuși, printre ruine...”

Maestrul Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne, reprezintă un simbol incontestabil și etern al culturii și spiritualității românești. Chiar și dincolo de granițele României, în Franța, Brâncuși a rămas un simbol al sentimentului românesc al ființei _._ În anul 1937, cunoscutul sculptor englez Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”. Din anul 1963 până astăzi, au fost publicate în toate colțurile lumii peste 50 de cărți, monografii, mii de articole și studii despre Constantin Brâncuși, determinând în mod decisiv locul lui ca artist desăvârșit și chiar ca „unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou).

Deși recunoaștem importanța copleșitoare a biografiei și a operei lui Constantin Brâncuși, indiferența, incapacitatea de a ne respecta simbolurile, lipsa spiritului de noblețe față de memoria artiștilor desăvârșiți ne conduc invariabil spre un sacrilegiu pentru cultura română.

Casa părintească a lui Constantin Brâncuși, din Hobița Gorjului, se află printre ruinele timpului nostru, care par să strige la autoritățile statului român pentru a salva memoria, acele crâmpeie din viața marelui artist. Ruinele se află la o distanță de 200 metri de Casa Memorială „Constantin Brâncuși”, o copie palidă a adevăratei case în care a locuit artistul, o mistificare a adevărului impusă sub presiunea regimului comunist. Casa memorială este vizitată în zilele bune de cel mult 30 de persoane.

Casa părintească nu are acoperiș de zece ani, iar bârnele au putrezit pentru că nu sunt protejate în niciun fel, accentuându-se procesul de degradare. Mai mult, în mod hilar, a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice, dar nimeni nu intervine pentru a restaura acele ruine și a clădi cu adevărat un monument istoric demn de casa părintelui sculpturii moderne.

În Franța, în inima Parisului, ne mândrim cu românul de geniu Constantin Brâncuși, iar întâlnirea miraculoasă cu operele sale adăpostite de Centrul Georges Pompidou este o revelație de sărbătoare despre artistul care va dăinui etern prin opera sa, dar și o adâncă tristețe că un astfel de atelier nu se află pe pământ românesc.

În România, la Hobița Gorjului, invocăm pe ruinele casei părintești a lui Brâncuși hazardul, sărăcia, promisiunile fade, lamentările obsesive ca justificări pentru lipsa demnității, a nobleței, a respectului autentic pentru valorile culturii și spiritualității românești – un sacrilegiu pentru sentimentul românesc al ființei.

Intervenția fermă a autorităților locale și centrale în acest caz este mai mult decât urgentă și necesară, deoarece reabilitarea casei părintești a maestrului Constantin Brâncuși înseamnă consolidarea unei mentalități, a unei conștiințe care nu-și anulează simbolurile prin indiferența patologică, ci onorează memoria lor, prin atitudini care înnobilează spiritul poporului român.