Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2017
other · Trimis la votul final
Daniel Olteanu
Discurs
„Salvări sau sicrie pe patru roți?”
Îi atrag atenția domnului prim-ministru Sorin Grindeanu că Guvernul pe care îl conduce nu a fost desemnat să livreze scandaluri interne, ci rezultate! Cu atât mai grav este atunci când neînțelegerile din cadrul Executivului au un efect direct, imediat asupra celei mai importante teme: sănătatea populației.
Încă de la instalare, în interiorul acestui Guvern au existat conflicte, în urma cărora marii perdanți au fost, ca întotdeauna, românii. De data aceasta, subiectul polemicii vizează șansele noastre la viață, șanse care acum se pierd într-o birocrație disputată undeva între prim-ministrul Sorin Grindeanu, oficiali din Ministerul Sănătății și din Ministerul Afacerilor Interne.
Achiziția de ambulanțe în sistemul de urgență reprezintă, în acest moment, o urgență pentru întreaga Românie. Nu însă și pentru acest Guvern și pentru premierul Sorin Grindeanu, care susține că nu sunt bani pentru reînnoirea parcului auto la serviciile județene de ambulanță și la serviciul SMURD, cel puțin nu până la rectificarea bugetară.
Cu alte cuvinte, avem un prim-ministru pentru care, la nivel declarativ, „este important ca pacienții români să beneficieze cât mai rapid de servicii moderne de ambulanță”, dar care alege să pună în continuare viața acestora în pericol, cu bună știință, și amână pe termen nedefinit achiziția ambulanțelor. Domnule prim-ministru, pentru români și, în special, pentru vasluieni, locuitorii unuia dintre județele cu privire la care dumneavoastră ați decis că nu doriți să fiți informat la zi, important nu este dacă dumneavoastră hotărâți să achiziționați ambulanțe prin Ministerul Sănătății ori prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență! Important este ca noile mașini să fie funcționale și să aibă toate dotările corespunzătoare pentru a putea fi numite „salvări”!
În acest moment, parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui numără 29 de mașini, unele cu peste un milion de kilometri parcurși. Deși îndeplinesc toate condițiile pentru a fi date la casare, aceste ambulanțe transportă zilnic, pe lângă echipajele medicale, peste 140 de bolnavi, care nu au timp să cântărească riscul de a se afla în adevărate sicrie pe patru roți. Dacă uzura acestor mașini nu vă este cunoscută, aflați că la Vaslui tot mai multe salvări cedează în trafic din cauza stării tehnice precare: unele rămân fără frâne, iar altele, pur și simplu, iau foc în mers, așa cum s-a întâmplat la începutul acestui an, pe drumul care face legătura între Negrești și Vaslui. Aceasta, fără a mai lua în considerare vechimea echipamentelor de pe mașinile de salvare, echipamente care se pot defecta și ele, în orice moment, punând viața pacienților în pericol.
A vorbi despre servicii moderne de ambulanță, dar a trece acest subiect de importanță vitală pentru noi toți la capitolul „și altele” este dovada unei complicități de neacceptat, în calitate de prim-ministru, la dezastrul de care numai Cel de Sus i-a ferit până acum pe pacienții vasluieni.