Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2012
Declarații politice · respins
Costică Macaleți
Discurs
„Sănătate să ai, frate, dar ai bani?”
Declarația mea politică se referă la situația absolut mizerabilă în care se găsesc românii care nu se pot trata de afecțiunile de care suferă din lipsa banilor. Astfel, conform unei statistici realizate și date publicității de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), trei din patru români au renunțat în 2010 la îngrijire medicală din cauza lipsei banilor. Această cifră ar trebui să atragă atenția autorităților și să ridice multe semne de întrebare, mai ales că vorbim de milioane de români care nu au apelat la medic atunci când au fost bolnavi, de teama costurilor ridicate ale analizelor și medicamentelor și care, deși lunar își plătesc contribuția de sănătate, nu merg la un consult medical decât atunci când starea lor de sănătate se agravează.
În ceea ce privește categoriile de vârstă, 89,4% din tinerii cu vârste cuprinse între 15-24 de ani nu au mers la medic atunci când au avut nevoie. Acest lucru are un impact asupra societății, pentru că un om bolnav nu va avea aceeași contribuție la economia națională ca un om sănătos. Studiile arată că fiecare o sută de români pierd 16 ani de viață activă din cauza condițiilor precare ale sistemului de sănătate, iar această situație nu este una recentă. Conform unui raport făcut de Banca Mondială în anul 2005 privind sistemul de sănătate din România, gospodăriile cu venit minim pe economie erau de două ori mai dispuse să renunțe la îngrijire medicală decât celelalte. Femeile au renunțat mai ușor la îngrijirea medicală de care aveau nevoie la un moment dat, 74,9% din respondente declarând că nu au consultat un medic specialist din motive financiare.
Situația este îngrijorătoare cu atât mai mult cu cât are la bază principala problemă a sistemului sanitar: subfinanțarea. România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește procentul din PIB alocat sănătății – 3,6% –, care este de două ori mai mic decât media europeană, de trei ori mai mic decât Franța, care se află în fruntea clasamentului alocând peste 9% din PIB, și sub media țărilor africane. De asemenea, la nivel european, România se situează pe ultimele locuri la capitolul cheltuieli cu sănătatea per capita, alocând 600 euro, în timp ce media europeană este de 1.800 euro.
Așadar avem de-a face cu o situație deosebit de delicată care ne arată că nivelul de viață al concetățenilor noștri este mult, mult, foarte mult îndepărtat de un slogan deja devenit desuet: „Să trăiți bine!”
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.