Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Nelu Botiș
Discurs
„Șanse egale pentru femei și bărbați”
În ciuda legilor care garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați și în concordanță cu normele și standardele Uniunii Europene, implementarea acestora în țara noastră se desfășoară foarte încet, așa cum reiese din statistici, dar mai mult decât aceasta este realitatea pe care o simțim și o trăim cu toții în viața de zi cu zi.
Prima lege din România având reglementări explicite în acest domeniu este Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, care a fost inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Mecanismul național privind egalitatea de șanse între femei și bărbați este reglementat prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse, iar activitățile pe care trebuie să le întreprindă această instituție ar trebui să fie productive și mai puțin decorative.
Femeile continuă să se confrunte cu dezechilibre mari în ceea ce privește oportunitățile de angajare, salariile și reprezentarea politică.
Ratele de ocupare a femeilor se îmbunătățesc ușor, însă diferența dintre salariile primite de bărbați și femei rămâne foarte mare și nu există niciun indiciu că ar exista politici care să rezolve această problemă. Într-un studiu realizat pentru anul 2007, „Cercetarea statistică privind costul forței de muncă în anul 2007”, câștigul salarial mediu pe activități ale economiei naționale indică faptul că femeile sunt plătite cu 10,6% mai puțin decât bărbații. Nu privesc mecanic aceste statistici, fiindcă sunt conștient că există domenii de activitate feminizate, însă, am constatat că există diferențe salariale la muncă de valoare egală.
Este puțin probabil ca situația să se schimbe atâta timp cât femeile sunt slab reprezentate în funcții de decizie politică și economică, responsabilitățile familiale sunt încă inegal repartizate între femei și bărbați, femeile sunt principalele victime ale violenței în familie, femeile și fetele sunt mai vulnerabile la traficul de ființe umane.
Diferențele de salarizare între femei și bărbați au cauze multiple și necesită soluții multiple. Pentru a le combate este necesară o acțiune la toate nivelurile și un angajament din partea tuturor părților implicate – de la angajatori, sindicate și autorități naționale până la fiecare dintre cetățeni. Prin Fondul Social European putem promova și integra eficient egalitatea de șanse între femei și bărbați.
Diferența de remunerare între femei și bărbați are un impact semnificativ asupra câștigurilor femeilor de-a lungul vieții, precum și asupra pensiilor acestora. O remunerare mai mică înseamnă o pensie mai mică și reprezintă cauza unui risc de sărăcie mai mare pentru femeile în vârstă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.