Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2010
Informare · informare
Ioan Oltean
Discurs
## Sărut mâna, doamnelor!
## Bună ziua, domnilor!
Dați-mi voie să declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și să vă anunț că, din totalul celor 333 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr
de 285, sunt absenți 48, din care 10 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: proiectul ordinii de zi pentru ședințele în plen din zilele de luni, 18, și marți, 19 octombrie 2010, proiectul programului de lucru pentru perioada 18–23 octombrie 2010, lista rapoartelor depuse în perioada 12–18 octombrie 2010 de comisiile permanente sesizate în fond, lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale și sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I. În continuare, aș vrea să aprobăm ordinea de zi și programul de lucru al Camerei Deputaților pentru această săptămână.
O să vă rog să vă pregătiți cartelele.
Domnul deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.