Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 martie 2010
other · respins
Lia Olguța Vasilescu
Discurs
...sau ce am face noi. Noi nu facem nimic. Noi nu facem decât să respectăm Regulamentul Senatului, noi nu facem altceva decât să respectăm Constituția României, însă mă uit pe fețele dumneavoastră, ale liderilor PD-L, și încerc să vă înțeleg îngrijorarea. Care este povestea? Ce stă în spatele acestei grabe, încât să scoatem tot de pe ordinea de zi, ca să discutăm numai schimbarea președintelui Senatului? Știți ceva ce nu știm noi? Că poate este interesant să aflăm și noi de ce e urgența asta, graba asta.
Mă uit, de asemenea, la Grupul parlamentar al UDMR, unde sunt juriști reputați, și îi întreb ce-i mână în luptă, încât să susțină asemenea aberații neconstituționale? Eu cred, permiteți-mi să cred că niciunul dintre dumneavoastră, cei aici de față, nu susțineți aceste chestiuni neconstituționale decât din punct de vedere politic, pentru că vreți să-l schimbați pe Mircea Geoană. Îmi este greu să cred că dovediți atâta ignoranță juridică, fiind oameni aleși prin votul electoratului, trimiși aici să faceți legi, încât nu ați priceput măcar atât din ceea ce v-am citit mai devreme din Constituția României.
Dacă vreți, noi nu avem niciun fel de problemă, putem să stăm aici și 48 de ore, și 64 de ore, nu știu pe câți dintre dumneavoastră vă țin curelele...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.