Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2022
Declarații politice · respins
Maria Stoian
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Schimbări pozitive de abordare a politicii externe a României”
Aderarea României la NATO și Uniunea Europeană nu reprezintă nici pe departe sfârșitul dezideratelor noastre de politică externă. Simplul statut de membru în cele două entități nu conferă în mod neapărat și prestigiu sau notorietate României în cadrul proceselor decizionale negociate între statele membre.
Aderarea la spațiul Schengen, adoptarea monedei euro sau obținerea unor portofolii strategice în Comisia Europeană sunt doar câteva dintre obiectivele pe care România le are pe termen scurt în relațiile internaționale. Fiecare nou statut al României pe această scenă supranațională trebuie să fie susținut de maturitatea clasei politice, de consolidarea statului de drept*, de garantarea justiției independente și implementarea unor politici de creștere economică vizibilă, cu efect pe termen mediu și lung.
Seriozitatea, demnitatea și munca sunt punctele de referință ce trebuie să ghideze acțiunile politice care pot influența pozitiv statutul României în plan extern.*
În contextul schimbărilor continue pe plan european și internațional, determinate de războiul din Ucraina și de criza energetică mondială, precum și al reordonării priorităților naționale,