Nicolae Giugea

„Școala înseamnă dascăli și elevi, dar și infrastructură!” Vă spun, cu sinceritate, că apreciez eforturile investiționale ale României, care merg prioritar către infrastructura școlară, în special în clădirile scorojite și fără utilități din mediul rural. O vorbă veche spune că „mai bine mai târziu, decât niciodată”. Numai că, spre deosebire de alte domenii de activitate, școala are nevoie și de clădiri, de utilități și de dotări, însă ea nu se poate face fără dascăli bine pregătiți și fără elevi.

Nu cred că mai este vreun secret pentru nimeni că în România se comasează sau sunt închise anual sute de unități școlare din cauză că numărul de copii care ajung la vârsta școlară scade nemilos și sigur. Părinții și copiii migrează către o viață mai bună*, în străinătate, iar lipsa politicilor de stimulare a natalității nu oprește fenomenul degradării demografice a țării. Construim și modernizăm școli, dar pentru cine?*

Școala are nevoie de dascăli bine pregătiți, dedicați meseriei, nu de suplinitori, pasageri prin cariera didactică. Nici aici România nu stă mai bine. Salarizarea nestimulativă din sistemul de educație a îndepărtat tinerii absolvenți, de obicei șefi de promoție ai facultăților sau școlilor pedagogice, de o carieră didactică. E și normal, atâta vreme cât un salariu de casier la supermagazin pare mai atractiv. Și, de parcă nu ar fi îndeajuns, aproape 40% dintre dascălii valoroși pe umerii cărora încă se sprijină educația românească au împlinit sau vor împlini în următorii ani vârsta de pensionare și de ieșire din sistem.