Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 martie 2010
other · retras
Serviciul Care Producție TV
Discurs
Scopul Serviciului Care Producție este de a asigura logistica necesară producțiilor TV în alte locuri decât studiourile TV. Mijloacele tehnice și personalul dedicate acestor activitați trebuie să ducă la îndeplinirea cerințelor specificate de producător, astfel încât producția să se execute în condiții cât mai bune, iar produsul (înregistrarea, transmisia în direct sau sonorizarea) să fie de o calitate cât mai bună.
Obiectivul Serviciului este de a crește performanțele tehnice și de a se organiza eficient pentru a-și îndeplini sarcinile cât mai bine.
Serviciul Care Producție are o pondere foarte mare în activitatea SRTv. Prin intermediul acestui serviciu se realizează cele mai importante producții de televiziune. De numărul și calitatea acestor servicii depinde în mare măsură imaginea SRTv în piața audiovizualului din România. Producții live de mare complexitate s-au realizat cu succes de către acest serviciu.
Prin intermediul Serviciului Care Producție, cele mai importante evenimente politice, culturale, sportive sunt transmise în toată lumea. În acest mod, imaginea României în lume trece prin această primă și importantă verigă. Devenind membri ai Comunității Europene, necesitățile de difuzare a evenimentelor din România vor fi din ce în ce mai mari. Investițiile și planul de dezvoltare în acest sector trebuie să țină cont de necesitățile viitoare și de importanța deosebită a acestui serviciu.
Tendința internațională de trecere la televiziunea de înaltă definiție trebuie urmată și de SRTV.
În momentul de față, baza de care de reportaj a SRTV cuprinde urmatoarele utilaje:
� Carul 1, realizat în tehnologia anilor ’95, cu o vechime mai mare de 10 ani, este dedicat transmisiilor și producțiilor TV de dimensiuni mici, cu maximum 5 camere și cu cerințe de sunet reduse. Este un car analogic cu performanțe medii.
� Carul 2 este retehnologizat complet, doar în partea video. Este dedicat transmisiilor și producțiilor TV de dimensiuni medii, cu maximum 5 camere și cu cerințe de sunet reduse. Poate primi surse externe și oferă condiții bune de exploatare.
� Carul 3 este retehnologizat în anul 2004. Deține 7 camere de calitate broadcast (cele mai performante din SRTV) și poate primi surse externe. Oferă condiții foarte bune de exploatare. A fost dotat cu mixer audio digital la începutul anului 2007. Este dedicat transmisiilor și producțiilor TV de dimensiuni medii spre mari, cu 7 camere și surse externe. Sunet foarte performant. Din punct de vedere al performanțelor, acesta este al doilea car din SRTv.
� Carul 5 este un car digital, cu 5 camere de calitate profesională, digital pe partea video și analogic, dar performant pe partea audio. Este dedicat transmisiilor și producțiilor TV de dimensiuni medii, cu maximum 5 camere și cu sunet performant.
� Carul 6, realizat în tehnologie digitală, dotat cu 10 camere, este cel mai important utilaj de producție din SRTV. El oferă condiții foarte bune de exploatare și performanțe deosebite. Este dedicat transmisiilor și producțiilor TV de dimensiuni mari, cu până la 10 camere.