Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2015
Informare · adoptat tacit
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Scrie: „Președintele poate oricând să intervină.” Acesta e avantajul președintelui.
Vă urez și dumneavoastră să ajungeți acolo și o să vedeți că-s mai multe dezavantaje decât avantaje, dar...
Dragi colegi,
Ce am să spun o să-i supere pe unii dintre colegi. O dată o să vă bucurați dumneavoastră, o dată o să se bucure colegii mei din Partidul Social Democrat.
Eu cred că această ordonanță a fost o greșeală. A fost o greșeală pentru că ea arată un comportament pe care noi îl avem pentru că nu suntem în stare, după 25 de ani, să ne creăm propriu nostru departament de resurse umane în partid. Și asta facem în administrația locală de o viață.
PSD-ul, când este la guvernare, fuge și convinge, prin metode normale, de bun-simț, colegii de la opoziție să vină să candideze pe listele lor, PNL-ul și PDL-ul au inițiat această procedură în 2006. Această procedură care a fost declarată constituțională atunci și acum este neconstituțională.
Problema de fond n-o rezolvăm astăzi, aici, decât dacă suntem corecți. Nu știu câți dintre cei care au trecut în această ordonanță, când se aplica, de la un partid la altul vor candida în 2016. Vom vedea care sunt rezultatele. Dar efectele pe care le produce arată o slăbiciune a clasei politice actuale, indiferent cum ne numim.
Eu am spus de la început că este o greșeală. Și mă opresc aici cu discursul politic.
Din punct de vedere juridic, o ordonanță își produce efectele, iar cei care o privesc, cei care doresc s-o aplice și conștiința lor le dictează că pot lua o decizie nu încalcă nicio lege și nici Constituția.
A-i obliga astăzi să piardă mandatul pentru că vrem noi să scriem într-un text de lege chestiunea aceasta și să declarăm acest lucru ar fi împotriva unor valori pe care le-am luat în 1990.
Decizia este a lor, legea le-a permis. Putea, la fel de bine, un coleg de PSD sau de la PC, sau de la UNPR să treacă la PNL. Nu era nicio interdicție prin textul legii. Iar decizia Curții nu ne spune acest lucru. Nu ne obligă să luăm doar o decizie
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.