Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 iunie 2010
other · adoptat
Petru Călian
Discurs
„Scrisoare deschisă adresată parlamentarilor clujeni”
Am adresat o scrisoare-deschisă tuturor parlamentarilor clujeni prin care le solicit să nu semneze și să nu voteze o viitoare moțiune de cenzură împotriva premierului Emil Boc, întrucât acest lucru ar însemna un vot împotriva Clujului.
Lăsând la o parte apartenența politică, invit parlamentarii de Cluj la o porție de rațiune atunci când vor fi puși în situația de a alege între continuarea proiectelor pentru Cluj sau stoparea lor de la sursă.
Mai presus de interesele politice trebuie să primeze interesul cetățenilor clujeni. Parlamentarii clujeni reprezintă în primul rând Clujul, iar Emil Boc este persoana care militează pentru Cluj și pentru clujeni.
Evenimentele din ultimele luni au condus la o degradare a imaginii Guvernului, dar trebuie să abordăm realist situația: pentru Cluj, omul politic Emil Boc și-a lăsat amprenta. Realizările lui le simțim fiecare dintre noi atunci când mergem cu mașina pe străzi modernizate, când folosim autostrada sau când ne amintim de traficul greu care trecea poate prin fața geamului și care acum e deviat pe centurile ocolitoare. Din momentul apariției pe scena politică a domnului Emil Boc, mai întâi prin funcția de primar, și apoi ca premier, economia Clujului a cunoscut cea mai prosperă perioadă din ultimii 20 de ani. Stadionul municipal, autostrada, centurile ocolitoare, spitalul regional de urgență, parking-urile, Filarmonica Transilvania, aeroportul, salina Turda, băile Cojocna și Dej, investițiile străine, dezvoltarea imobiliară, sunt doar câteva file din istoria recentă a Clujului. Toate aceste realizări și proiecte s-au petrecut într-un timp relativ scurt, printr-un parteneriat între primar, președintele Consiliului județean și Guvernul României. Nu putem ignora faptul ca am avut un ajutor constant de la București prin intermediul premierului Emil Boc.
Puntea dintre politic și economic e atât de fragilă încât se poate rupe oricând, cu consecințe directe asupra cetățenilor. Criza politică a costat deja România prea mult. Timpul înseamnă bani. S-a ajuns mai departe decât ne-am fi imaginat. Continuarea alături de un premier implicat direct în măsurile de reformă reprezintă singura soluție de ieșire din această situație.
De la cetățenii fără simpatii politice până la aleșii locali sau parlamentari, toți avem nevoie de o viziune și un obiectiv realizabil unic, și anume, prosperitatea orașului și a județului.
Solicit tuturor parlamentarilor de Cluj să facă front comun și să strângă rândurile în jurul premierului, astfel încât niciun clujean să nu semneze și să nu voteze o viitoare moțiune îndreptată împotriva premierului Emil Boc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.