Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Cristian Ghica
Discurs
Se aude? Da?
Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată în temeiul Protocolului nr. 2, în vederea examinării ex-ante a Propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar – COM 548 final.
În cadrul Comisiei pentru afaceri europene raportor a fost domnul senator Radu Oprea.
La lucrările comisiei din data de 15 noiembrie au participat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Afacerilor Externe.
Au fost analizate punctele de vedere ale celor două ministere.
A fost analizat și avizul Comisiei pentru transporturi și energie.
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului are ca obiectiv protejarea călătorilor din transportul feroviar din UE, aceștia având dreptul la informare, la rezervare și la legitimații de transport, la asistență și la despăgubire în caz de întârziere sau de anulare, la despăgubiri în cazul unui accident, la un sistem rapid și accesibil de tratare a plângerilor, precum și la implementarea integrală și aplicarea efectivă a legislației UE, prin intermediul organismelor internaționale de aplicare a legii, desemnate de statele membre.
În urma examinării, Comisia pentru afaceri europene formulează următoarele observații:
– se constată că prezenta propunere de regulament respectă principiul subsidiarității și nu respectă principiul proporționalității;
– este salutar obiectivul Comisiei de a consolida drepturile pasagerilor în Uniunea Europeană.
Membrii comisiei consideră că este necesară reexaminarea privitoare la drepturile de a cumpăra bilete la bordul trenului fără taxe suplimentare, care ar putea fi extinse la toți pasagerii, indiferent de posibila mobilitate redusă, în cazurile în care achiziționarea biletelor la plecare este imposibilă.
În urma dezbaterii, membrii Comisiei pentru afaceri europene au hotărât – scuzați-mă!–, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, formularea unei opinii la COM 548 final în concordanță cu observațiile incluse în prezentul raport.
Comisia pentru afaceri europene supune plenului Senatului, spre dezbatere și adoptare, proiectul de hotărâre privind adoptarea unei opinii.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.