Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2021
Declarații politice · retras
Dragoș-Cătălin Teniță
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Se aude?
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Stimați colegi și colege,
La finalul lunii august a anului curent, o casă de licitații din București a anunțat oferirea spre licitație, în data de 22 septembrie, adică mâine, a unui număr de 190 de bunuri ce au aparținut marelui compozitor român George Enescu. Printre acestea se numără și o partitură a operei „Oedipe”, care sumarizează principalele motive ale creației, și o vioară despre care se afirmă că a fost primită de compozitor din partea familiei regale a României. La acel moment – așadar, în august –, o serie de intelectuali români de prestigiu* și de o
probitate morală și alură intelectuală deosebită, printre aceștia numărându-se domnii Mihai Șora, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Bebeșelea, Radu Vancu, Eugen Ciurtin, au tras un semnal de alarmă, arătând că prezentarea complet netransparentă și extrem de neprofesionistă a loturilor licitabile a ridicat imediat numeroase semne de întrebare. Ca și în cazul manuscriselor în suferință ale lui Mircea Eliade, din care o mică parte au fost licitate de aceeași casă de licitații, în decembrie 2019 și în aprilie 2021, iar multe altele ar urma să fie licitate fără a li se cunoaște măcar cantitatea și catalogul, manuscrise ale lui George Enescu și ale altor mari muzicieni români – precum Lipatti – sunt prezentate și evaluate în răspăr cu uzanțele consacrate pentru autori de o asemenea însemnătate.
Dacă aceste fonduri alienate nu pot fi în niciun alt mod restituite circuitului public, solicităm instituțiilor de cultură și Guvernului României să aloce de urgență toate fondurile necesare*