Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2009
procedural · vot amânat
Emilian Valentin Frâncu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Se pare că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 a fost una bine gândită. Văd că și colegii din Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, și cei de la Grupul parlamentar al PD-L sunt de acord cu ea.
Ordonanța este una care evită populismele ce apăreau înaintea campaniilor electorale și riscau să adâncească deficitul bugetar al țării. Mă mir că acum nu se recunoaște rațiunea acestui act, până la urmă, și faptul că ușor, ușor se ajunge la o țintă pe care toți ne-o dorim.
Într-adevăr, nu este decât un act de reparație morală, dar justețea acestei ordonanțe se dovedește, iată, astăzi, este acceptată de toată lumea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.