M‡rton çrp‡d-Francisc

Se poate constata cã mai toate guvernele scot din ce în ce mai multe ordonanþe ºi ordonanþe de urgenþã ºi, în aceastã grabã crescândã, iniþiatorii au din ce în ce mai puþin timp pentru a analiza problema pe care ar dori s-o rezolve. Astfel, de exemplu, dacã ministrul sãnãtãþii ar fi citit cu atenþie legea ºi ar fi luat în mânã un calculator, ºi-ar fi dat seama uºor cã doar acele cabinete de medici de familie pot primi o sumã mai mare de 20 milioane care au cel puþin 2.000 de pacienþi ºi statutul de medic primar, cã peste aceastã cifrã se impun sancþiuni, iar majoritatea medicilor au în jur de 1.800 de pacienþi.

Dacã ar fi socotit cât trebuie sã plãteascã un medic cadrului mediu ºi cheltuielile care rezultã din aceasta, ce sumã se cheltuie lunar pentru cumpãrarea formularelor inventate de diferite ministere, cât costã energia ºi consumabilele, ºi-ar fi dat seama cã un medic nu-ºi poate permite nici mãcar un salariu prevãzut în noua ordonanþã pentru bugetari. Poate atunci ºi-ar fi dat seama doamna ministru cã nu scãderea, ci mãrirea acelui punct ar fi fost soluþia, cel puþin decentã, pentru acest sector, care este sectorul, poate, cel mai profitabil, ºi nicidecum paturile de spital ºi ambulatoriul propus de Domnia sa. ªi poate cã ar fi mai bine sã se aplece asupra colectãrii ºi cheltuirii întregii sume pentru sãnãtate.

ªi dacã suntem la colectare, poate cã lipsa de coerenþã în colectare nu ar trebui sã se impunã asupra contribuabilului. Dacã Radiodifuziunea ºi Televiziunea nu ºtiu cum sã-ºi colecteze banii, atunci nu ar trebui sã se impunã o taxã generalã pe audiovizual.

Vã mulþumesc.

În aceste condiþii, prietenii i-au propus sã pãrãseascã þara, dar refuzul sãu a fost pe cât de categoric pe atât de plin de demnitate, el afirmând cã: ”Brãtienii nu dezerteazã din România!Ò

În 1947 i s-a fixat domiciliu forþat, i s-a interzis apoi orice legãturã cu lumea din exterior, iar în luna mai 1950 s-a produs drama sa cea mare: a fost arestat ºi intemniþat la Sighet, fãrã nici o justificare ºi fãrã nici o judecatã. În sfârºit, în ziua de 24 aprilie 1953, ºtiinþa istoricã ºi cultura româneascã au suferit o grea pierdere: tragicul sfârºit între zidurile reci ale închisorii de la Sighet al celui care îºi servise cu dragoste, cu devotament, þara ºi neamul.

Intervenþia mea de astãzi este o declaraþie politicã ºi se leagã ºi de împlinirea a 56 de ani de când, sub ameninþarea baionetei sovietice ºi a comuniºtilor, a fost abolitã monarhia, iar Regele Mihai silit sã abdice. A urmat, apoi, perioada de ponegrire ºi demascare a monarhiei, uitându-se tradiþia ei istoricã, strâns legatã de momentele hotãrâtoare ale neamului, din care, dacã am aminti numai douã: cucerirea independenþei prin Carol I ºi întregirea neamului prin Ferdinand, numit ”ÎntregitorulÒ, ºi ar fi destul.

Dar tradiþia istoricã era ultimul lucru de care ar fi þinut seama regimul comunist. Mulþumesc.