George Mihail Pruteanu

Se poate sã fie o falsã memorie. Dar seamãnã, în orice caz, mult ºi cu cea a lui Marin Preda, cu individul care, în luptã de idei, sau în luptã cu muºchii, cu adversarii sãi, nemaiavând nici argumente ºi nici muºchi, recurgea, ca o ultimã soluþie disperatã, la a întoarce spatele ºi a emite de acolo, mã rog, produsele sub formã

de gaze ale stomacului sãu. Cu aceasta seamãnã ceea ce se întâmplã în faptul acesta pe care vreau sã vi-l relatez.

Într-un articol dintr-un ziar important din Bulgaria, este vorba de ziarul **Monitor** , nu cu vreme multã în urmã, din 21 martie, a apãrut un articol care, în principiu, urma sã se refere, sã aibã ca subiect o polemicã pe teme nuclearo-energetice, apropo de un articol scris de un român, de un concetãþean al nostru, domnul Marian Chiriac, într-un raport al Institutului pentru Rãzboi ºi Pace. Plecând însã de la acest subiect, de la polemica pe tema nocivitãþii sau nu a Centralei de la Kozlodui, autoarea articolului se lanseazã în niºte afirmaþii care exced cu mult subiectul acesta strict tehnic, energeticnuclear, ajungând la afirmaþii uluitoare, incredibile ºi inadmisibile în legãturã cu noi, ca popor.

De aceea, aceastã intervenþie a mea de la acest microfon se constituie ºi într-un fel de Ñ dacã îmi îngãduiþi Ñ interpelare, în orice caz, o atenþionare a Ministerului de Externe care pe cãile sale catifelate, diplomatice trebuie, totuºi, sã aducã lucrurile în normal.

Despre ce este vorba?

Uitaþi doar câteva extrase, câteva spicuiri din textul acestui articol care în prima sa parte vorbeºte despre centrala nuclearã ºi trebuia sã rãmânã acolo la dreptatea sau nedreptatea pe care ar avea-o autorul român al articolului.

Trecând peste aceasta, peste subiectul propriu-zis, autoarea Ñ este vorba despre o femeie, dar nu aceasta este esenþial Ñ spune la un moment dat cã: ”prostia rãzboinicã a lui Chiriac Ñ concetãþeanul nostru Ñ este un efect oarecare am putea crede, spune ea, al mãmãligii asupra producþiei de serotoninã a creieruluiÒ.

Sã zicem cã pânã aici suntem încã în domeniul ironiei suportabile deºi ideea cã am fi strict mãmãligari în sensul acela penibil este deja un semnal de alarmã în privinþa articolului.

Dar merg mai departe ºi vã citesc un alt pasaj care sunã aºa, textual: ”Se pare cã dincolo de Dunãre Ñ adicã aici, în România, spun eu Ñiar au uitat cã pentru a se motiva numele România trebuie mãcar din când în când sã se comporte ei, adicã românii, ca romanii, o concepþie impusã în doctrina naþionalã, care îl face pe fiecare ungur sã simtã cum i se urcã sângele la capÒ Ð am încheiat citatul ºi spun cã eu cred cã o asemenea doctrinã se urcã numai celor care aveau deja sângele la cap din proasta lor creºtere ºi din proasta lor educaþie dar ideea cã aceastã doctrinã, cã noi, în anul 2001, sã fim puºi sub semnul îndoielii cã ne tragem din romani ºi cã aceasta ar fi o concepþie impusã, e un lucru mai mult decât jignitor din partea vecinilor noºtri de la sud.