Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2010
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Ședința Biroului permanent al Senatului s-a încheiat acum câteva secunde. Propunerea pe care o anunțăm plenului este ca, în conformitate cu Regulamentul Senatului, moțiunea pe teme de sănătate să figureze la primul punct din ordinea de zi.
De aceea, rog liderii grupurilor parlamentare să-și invite colegii și colegele senator către sala de plen.
Îi rog și pe cei care țin legătura cu Guvernul și cu ministerele să-i informeze pe reprezentanții acestora cu privire la dorința noastră de a începe cât mai rapid cu putință lucrările noastre de astăzi. Este o ordine de zi destul de încărcată.
Conform obiceiului nostru, la începutul ședinței îl invit pe domnul secretar al Senatului, domnul senator Gheorghe David, să citească lista senatorilor, pentru a urgenta venirea colegilor către sala de plen.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.