Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iulie 2012
procedural · respins
Petru Filip
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Petru Filip:**
Da, legea este respinsă, având în vedere raportul de respingere votat înainte.
Vă rog să-mi permiteți, după epuizarea acestui al doilea punct din ordinea de zi, să vă aduc la cunoștință o notă pentru exercitarea de către colegii senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.
Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a fost depusă la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarea lege:
– Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Colegii senatori își pot exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale asupra acestei legi în termen de două zile de la data depunerii.
Stimați colegi, cu aceasta, sesiunea de astăzi a luat sfârșit. Vă mulțumesc foarte mult pentru participare, pentru procesul legislativ pe care l-am străbătut împreună și vă doresc fiecăruia dintre dumneavoastră o vacanță și o vară cât mai plăcute! La revedere!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.