Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2018
Informare · Trimis la votul final
Elvira Șarapatin
Discurs
Interpelare adresată doamnei ministru Carmen Dan... Vă rog să mă scuzați, sunt foarte răcită, asta e.
Interpelare adresată doamnei ministru Carmen Dan și domnului ministru Tudorel Toader.
Doamnă ministru,
Domnule ministru,
Violența împotriva femeilor a fost recunoscută, ca concept, în legislația din România prin ratificarea Convenției de la Istanbul, intrată în vigoare în septembrie 2016.
În acord cu legislația în vigoare, este interzis orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic și implică o atitudine, un limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenționate care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea psihologică a unei persoane, atât în public, cât și în privat.
În urma cercetărilor sociale realizate în ultima perioadă în România, s-a evaluat că în fiecare zi aproape 3.000 de femei sunt agresate.
Cu toate acestea, numărul extrem de redus de acte de violență verbală raportate la autoritățile statului demonstrează lipsa cunoașterii legislației în domeniu și a drepturilor pe care le au victimele acestui tip de agresiune.
Violența verbală presupune utilizarea unui comportament agresiv, gesturi și alte acte intenționate care afectează personalitatea, demnitatea sau integritatea psihologică a unei persoane.
Violența verbală este un abuz cu efecte psihologice importante. Chiar dacă urmele acesteia nu sunt fizic vizibile, ea reprezintă o formă de violență, de care trebuie să ne protejăm.
Așadar, pentru a putea crește nivelul de conștientizare a violenței verbale, precum și a efectelor pe care le generează la nivel psihologic fiecărei femei, consider că este nevoie de o campanie publică pentru prevenirea și combaterea acestei violențe împotriva femeilor.
În urma aspectelor prezentate, vă rog să-mi comunicați ce măsuri ați adoptat în urma intrării în vigoare a Legii nr. 232 din 2 august 2018, care completează Legea nr. 202 din 19 aprilie 2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevede interzicerea și pedepsirea hărțuirii psihologice atât în public, cât și în privat.
Mulțumesc.
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită stimă, Elvira Șarapatin, deputat de Gorj. Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.