Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2011
Informare · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea de astăzi este adresată domnului primministru Emil Boc.
## Domnule prim-ministru,
Decizia Guvernului României de înghețare a pensiilor în anii 2010 și 2011 a avut drept consecință scăderea drastică a puterii de cumpărare a pensionarilor. Mai mult, numărul persoanelor de vârsta a treia care trăiesc în România la limita subzistenței a crescut îngrijorător de mult în anul 2011 față de anul 2008.
Deși avem de-a face cu persoane aflate la o vârstă înaintată și care au nevoie de tratament medical curent pentru a se putea întreține – și pe care și-l achită, de cele mai multe ori, exclusiv din pensia primită de la stat –, mai mulți membri ai Guvernului dumneavoastră susțin că plata pensiilor va rămâne și anul viitor o dilemă greu de rezolvat.
Recent, atât doamna Sulfina Barbu, cât și doamna Elena Udrea, miniștri în Guvernul dumneavoastră, au declarat că, cel mai probabil, proiectul de buget pe anul 2012 va pleca la Parlament fără indexări și majorări, existând însă posibilitatea ca pensiile să fie totuși majorate în a doua jumătate a anului viitor.
De asemenea, domnul Jeffrey Franks, șeful Misiunii FMI în România, a declarat într-o conferință de presă, la sediul BNR, în data de 7 noiembrie 2011, că se preconizează o creștere economică pentru anul 2012 între 1,8% și 2,3%, condiționată de o bună absorbție a fondurilor europene, dar și de înghețarea pensiilor și salariilor. Domnul Franks a susținut, la rândul său, posibilitatea majorării pensiilor și salariilor în a doua jumătate a anului 2012.
Având în vedere declarațiile celor trei oficiali, vă rog, domnule prim-ministru, să precizați dacă Guvernul României are în vedere majorarea pensiilor în a doua jumătate a anului 2012 și care va fi procentul cu care se vor indexa acestea.
Vă rog, de asemenea, să-mi comunicați, în eventualitatea în care aceste indexări nu se vor putea face, dacă intenționați să sprijiniți pensionarii prin alte măsuri sociale și, dacă da, care sunt acestea.
Solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.