Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2011
other · adoptat
Miron Ignat
Intervenția domnului deputat Aurel Vainer de marcare a Zilei Independenței Statului Israel 44–45
Discurs
„Semnificația zilei de 9 Mai”
Ziua de 9 Mai are o triplă semnificație: proclamarea Independenței de Stat a României, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.
La 9 mai 2011 s-au împlinit 134 de ani de când România și-a câștigat Independența. Este un moment de răscruce în istoria modernă a României. După secole de servilism și viață trăită la umbra imperiilor vecine, românii au avut puterea să lupte împotriva turcilor. A fost momentul când, pentru prima dată, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a avut curajul să spună: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”. Independența României s-a câștigat pe frontul de la sud de Dunăre, unde mii de ostași șiau pierdut viețile.
Pe 9 mai 1950 s-a făcut primul pas pentru crearea Uniunii Europene de astăzi. Pentru a evita amenințarea izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus crearea unei instituții europene supranaționale, care să aibă la comun cu Franța, Germania și alte state producția de cărbune și oțel, sector care constituia baza întregii puteri militare.
Astfel, din acea zi, liderii Uniunii Europene, întruniți la summitul de la Milano din anul 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită „Ziua Europei”. Fiecare țară care dorește în mod democratic să adere la Uniunea Europeană își însușește valorile sale fundamentale de pace și solidaritate.
O altă semnificație pe care o deține ziua de 9 mai este „Ziua Victoriei”. Această zi a fost declarată de Uniunea Sovietică, după înfrângerea Germaniei naziste în anul 1945. „Ziua Victoriei” a fost sărbătorită și în România până în anul 1989.
La 9 mai 1945, sub loviturile forțelor Națiunilor Unite, Germania nazistă a fost silită să capituleze necondiționat, astfel cel de Al Doilea Război Mondial, declanșat pe axa Berlin–Roma–Tokio în anul 1939, a luat sfârșit în Europa. Țara noastră a fost atrasă în acest război necruțător, însă alături de armata sovietică a contribuit la înfrângerea fascismului.
Datoria noastră, a tuturor, este să acordăm atenția cuvenită importanței și însemnătății acestor mari acte de istorie. Astfel, au fost organizate manifestări în diferite orașe ale țării, prin ceremonii militare, religioase și depuneri de coroane pentru eroii care și-au dat viața pentru patrie și victorie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.