Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2009
other · respins
Cristian Rădulescu
Discurs
Senator Cristian Rădulescu.
Ca președinte, am expus punctul de vedere al comisiei, care a adoptat raport de admitere, în unanimitate.
Ca senator, reiau această speță. Prezumția de neatenție a Camerei decizionale nu poate fi luată în considerare de către noi. Există, în afară de onorații colegi deputați, la fel de legitimi ca și noi, un aparat foarte numeros al Camerei Deputaților, care va atrage atenția că există deja reglementare pe acest domeniu, în cazul în care această a doua inițiativă a noastră va fi adoptată și va ajunge acolo.
Noi putem face ca această idee, care a obținut de două ori raport unanim și prima dată votul aproape unanim al Senatului, să fie îngropată, fiindcă doamna senator Olguța Vasilescu propune să respingem această inițiativă legislativă, și s-ar putea întâmpla, la Camera Deputaților, prin nu știu ce modificare de echilibru politic de ultim moment, ca această idee bună să fie respinsă în cazul primei inițiative și atunci, deși ideea bună a fost adoptată în două rânduri de grupuri diverse de parlamentari, ea să nu ajungă să trăiască.
Este mult mai corect să dăm drumul acestei inițiative legislative, fiindcă procedura pe prima nu este terminată, deci nu există, deocamdată, reglementare în acest domeniu. Mai sunt multe etape. Trebuie să se pronunțe Camera Deputaților, trebuie să se ajungă la președinte, trebuie să nu fie atacată la Curtea Constituțională, trebuie ca președintele să nu o retrimită la Parlament și trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial. În ziua în care va fi publicată în Monitorul Oficial, li se va atrage atenția stimaților colegi deputați că există reglementare în domeniu. Până atunci, dacă ideea este bună, haideți să-i dăm drumul de aici, ca să fim siguri că ea va fi pusă în operă!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.