Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

Prin urmare, fără a fi pe atât de curajoase pe cât unii dintre noi am sperat, aceste modificări și completări au însă darul de a pune ordine într-o serie de texte normative ce au fost folosite de procurori ca pretexte pentru consolidarea unei zone de putere, deopotrivă instituțională și personală, ce nu este prevăzută în Constituție și nici nu este compatibilă

cu un regim democratic. Asta este situația de astăzi din România, dragi colegi!

De mai bine de 10 ani, procurorii, cu precădere cei de la DNA, dar nu exclusiv, și-au arogat o calitate pe care Constituția nu le-o încredințează, doamna Gorghiu, și anume independența.

Potrivit Legii fundamentale, judecătorii sunt cei care trebuie să se bucure de independență, în timp ce procurorilor, puși de art. 132 alin. (1) din Constituție atât sub control ierarhic, cât și sub autoritatea ministrului justiție, prevedere care contrazice logic orice aspirație spre independență, li se cere să fie imparțiali. Imparțiali!

Acum, după cum știm, independența procurorilor a fost invocată astăzi ca un adevăr revelat, asociat întotdeauna luptei împotriva corupției, transformată, la rândul ei, într-un soi de religie laică, cu preoți, cu preotese, cu o masă de fideli fanatici sau care mimează fanatismul din lașitate, ignoranță, din interes sau frică. Poate îi transmiteți domnului Orban.