Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2016
Informare · informare
Lucreția Roșca
Discurs
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din 22 septembrie 2015.
La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități; punctul de vedere negativ al Guvernului.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar, cu modificările și completările ulterioare, în vederea creării cadrului legal pentru o mai bună organizare și funcționare a Colegiului Medicilor din România, precum și pentru introducerea cardului profesional de medic, card folosit în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Membrii comisiei au examinat propunerea.
La lucrări au fost prezenți 18 deputați din totalul de 19 deputați. La dezbateri a participat domnul Răzvan Vulcănescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie a hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.